Peste 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a omorât fetița de 9 ani după ce a supus-o unor violențe extreme
0Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondate, apelurile formulate împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul femeii care și-a supus fetița de 9 ani unor acte repetate de violență extremă, soldate cu moartea copilului. Prin decizia instanței de apel, condamnările dispuse în primă instanță au rămas definitive și urmează să fie puse în executare.
Astfel, mama copilului, Vasilache Eugenia, va executa o pedeapsă de 28 de ani și 4 luni de închisoare, iar unchiul și mătușa victimei, Vasilache Florin și Vasilache Elena Anamaria, au fost condamnați definitiv la câte 18 ani și 8 luni de închisoare, pentru complicitate la omor calificat.
Potrivit soluției Curții de Apel Galați, pronunțată la data de 29 ianuarie 2026, instanța a decis respingerea apelurilor declarate de cei trei inculpați împotriva sentinței penale nr. 196 din 14 iulie 2025 a Tribunalului Galați. „Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații Vasilache Eugenia, Vasilache Elena Anamaria și Vasilache Florin împotriva sentinței penale nr. 196/14.07.2025 a Tribunalului Galați”, se arată în decizia Curții de Apel.
Instanța a menținut, totodată, starea de arest preventiv a inculpatei Vasilache Eugenia și a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei de reținere și arestare preventivă, începând cu 31 ianuarie 2024 și până la data pronunțării deciziei definitive. În cazul celorlalți doi inculpați, Curtea de Apel a constatat încetarea de drept a măsurii controlului judiciar.
În primă instanță, Tribunalul Galați a reținut că fetița în vârstă de 9 ani a fost supusă, pe o perioadă îndelungată, unor acte repetate de violență extremă, fiind bătută, abuzată și arsă cu un aprinzător de aragaz, faptele conducând, în cele din urmă, la decesul acesteia. Mama copilului a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat asupra unui membru de familie, primind pedepse suplimentare pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.
Judecătorii au dispus contopirea pedepselor, aplicând un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând astfel o pedeapsă finală de 28 de ani și 4 luni de închisoare. De asemenea, instanța a interzis exercitarea unor drepturi, inclusiv a drepturilor părintești față de ceilalți doi copii ai femeii, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei principale.
În același dosar, unchiul și mătușa fetiței, care locuiau în același apartament cu victima, au fost condamnați pentru complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și complicitate la rele tratamente aplicate minorului.
În latura civilă, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, în calitate de reprezentant legal al celorlalți doi copii ai inculpatei, precum și acțiunea exercitată din oficiu de Ministerul Public. Instanța i-a obligat, în solidar, pe cei trei inculpați la plata sumei de 150.000 de lei pentru fiecare dintre cei doi copii, cu titlu de daune morale.