Peste 15.000 de persoane din Galaţi s-au debranşat anul trecut, alegând sisteme individuale de încălzire a locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi debranşaţi au ales să-şi monteze centrale termice. Foto: Adevărul

Galaţiul se află pe primul loc în topul judeţelor din România cu cele mai multe debranşări de la sistemul centralizat de încălzire în 2013, peste 15.000 de persoane alegând anul trecut un sistem individual de încălzire a locuinţei, potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România.

Ultimii ani au adus debranşări importante de la sistemul centralizat în Galaţi, sigurul oraş din judeţ ce beneficiază de un astfel de sistem, însă, în 2013, numărul persoanelor care au ales sisteme individuale de încălzire a atins un nivel cu mult mai mare decât în perioadele anterioare. Astfel, anul trecut, Galaţiul s-a situat pe prima poziţie în ţară din punct de vedere al numărului de debranşări.

Potrivit analizei realizate de compania Ariston Thermo România, în 2013, peste 15.100 de apartamente au fost debranşate de la sistemul centralizat de încălzire, iar în ultimii trei ani numărul total al locuinţelor debranşate de la CET-ul din Galaţi a ajuns la 19.400.

„Creşterea preţului la energia termică, problemele CET-ului din oraş şi facturile încărcate ce au fost emise populaţiei au fost principalele cauze pentru care tot mai mulţi gălăţeni au optat pentru instalarea unui sistem propriu de încălzire. În acest caz, centrala termică pe gaz a fost şi rămâne principala alternativă datorită economiilor anuale, cât şi atuonomiei şi confortului oferite”, a spus Cătălin Drăguleanu country manager la Ariston Thermo România.

Raportat la situaţia din ultimii 11 ani, analiza Ariston Thermo România arată că, din 2002 şi până în 2013, peste 35% dintre apartamentele branşate la sistemul centralizat de încălzire din Galaţi au fost debranşate. Astfel, dacă, în 2002, CET-ul local avea peste 96.000 de abonaţi, la finele lui 2013 doar 63.000 mai figuează pe listele de clienţi, conform datelor ANRSC.

În ceea ce priveşte preţul Gcal, ultimii trei ani au adus creşteri importante pentru gălăţeni. În 2010, preţul de facturare al Gcal către populaţie era de 167 de lei, însă în iarna aceasta a ajuns la 248 de lei, fiind astfel raportată o creştere cu 50%. Cu toate acestea, preţul de producţie al Gcal a crescut doar cu 13% în această perioadă, de la 289 de lei/Gcal la 327 de lei/Gcal. Acest fapt se explică prin anularea subsubvenţiilor la încălzire acordate de către Guvern începând cu 2012 şi prin imposibilitatea autorităţilor locale de a compensa această diferenţă.

“Estimările noastre arată că numărul debranşărilor din Galaţi va continua să crească, tot mai multe persoane înţelegând beneficiile instalării unui sistem propriu de încălzire. Astfel, dincolo de confortul adus de un astfel de sistem şi de posibilitatea de a avea control asupra perioadelor în care se doreşte încălzirea locuinţei, reducerea costurilor este cea mai importantă”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Astfel, odată cu debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, o pondere importantă din familiile din Galaţi au ales instalarea unei centrale termice de apartament pe gaz pentru a-şi asigura confortul termic necesar.

„Investiţia medie într-o instalaţie cu centrală termică pe gaz este cuprinsă între 4.500 - 8.000 lei, diferind în funcţie de numărul de camere şi nivelul de dotare al acesteia (radiatoare, ţeavă, accesorii, montaj)”, a afirmat Drăguleanu.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet