Penultima etapă a „Micii Bucle” s-a încheiat la Galaţi. Finish-ul a fost udat şi de ploaie, dar şi cu multă şampanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe o ploaie torenţială, cei aproape 130 de sportivi din 13 ţări, au trecut linia de sosire delimitată pe Faleză, undeva aproape de elice. Penultima etapa a cursei a fost câştigată de grecul George Bouglas

Plutonul nu a rulat compact decât o foarte mică bucată de drum, după care strategiile de echipă au început să fie puse în aplicare. 

Pe locul al treilea al „Micii Bucle” s-a clasat Eduard Grosu, cel care a câştigat etapa de la Botoşani, iar ieri s-a clasat tot pe poziţia a treia la Vaslui. Poziţia a doua a fost ocupată de italianul Antonio Viola, cel care a ajuns tot pe locul al doilea şi ieri, la Vaslui. Câştigătorul etapei de la Galaţi este grecul George Bouglas, cel care a câştigat şi la Miercurea Ciuc.

„Echipa noastră s-a situat foarte bine, suntem pe locul al doilea la general, din păcate am pierdut şapte secunde la contratimpul de echipă şi de atunci ne străduim să recuperăm, însă echipa Ucrainei este foarte puternică”, spune Eduard Novak, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.

În ultima etapă, cicliştii vor pleca de la Galaţi spre Bucureşti, la Palatul Parlamentului urmând să aibă loc ultimul finish.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort