Pentru că nu are un regulament al afişajului publicitar stradal, Primăria Galaţi emite candidaţilor autorizaţii provizorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Marius Stan spune că a propus un astfel de regulament în Consiliul Local de mai bine de trei luni, dar că din motive greu de înţeles el a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţelor în plen.

Odată cu debutul campaniei electorale, primarul Marius stan a ţinut să le reamintească tuturor competitorilor politici, dar mai ales celor care au reprezentativitate în Consiliul Local, că, în lipsa unui regulament în materie de publicitate stradală, afişajul electoral este pus sub semnul întrebării.

"Le reamintesc aleşilor din Consiliul Local că am supus aprobării încă din luna ianuarie regulamentul privind publicitatea stradală, tocmai pentru a asigura un climat de deplină legalitate, egalitate şi modernitate între competitorii politici sau din mediul de afaceri. Din raţiuni care ne depăşesc, proiectul de regulament propus de noi Consiliului Local a fost respins prin vot de majoritatea aleşilor. În aceste condiţii, este responsabilitatea primarului să reglementeze publicitatea stradală, în temeiul legii.

În aceste condiţii, Primăria a decis emiterea unor avize temporare de afişaj stradal, pentru o perioadă limitată la 30 de zile, tuturor competitorilor electorali interesaţi. Aceştia sunt aşteptaţi la Primărie, pentru a solicita şi a obţine avizele necesare afişajului electoral stradal, altul decât cel pe care administraţia publică locală l-a asigurat prin amplasarea celor 24 de panouri electorale standard în diverse zone din oraş.

"Sper ca decizia noastră de a legaliza temporar publicitatea stradală electoral să fie o temă de reflecţie pentru partidele politice ale căror reprezentanţi au respins prin vot, în Consiliul Local, oportunitatea ca Galaţiul să aibă un regulament modern şi civilizat de publicitate stradală. Spre surprinderea noastră, până acum un singur partid a solicitat eliberarea avizului de afişaj electoral stradal. Mesajul nostru este unul ferm: nimeni nu este mai presus de lege!”, a mai spus Marius Stan.
 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători