Patinoarul în care s-a filmat „Queen of Ice”, povestea celebrei patinatoare Sonja Henie, nu va mai avea aspect de epocă. Decizia luată de Guvern

0
Publicat:

Patinoarul din Galaţi a fost principalul decor în care s-a turnat filmul „Queen of ice” (Regina gheţii), peliculă ce spune povestea celei mai faimoase patinatoare din Ţara Fiordurilor, Sonja Henie, multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană în anii ’30.

Patinoarul din Galați FOTO: Patinoar Dunărea/FB

A fost ales patinoarul din Galați, în urma unei cercetări la nivel internațional. Patinoarul gălăţean a corespuns cel mai bine cerințelor producătorilor care au realizat filmul. Practic, patinoarul din Galați a semnănat cel mai bine cu clădirile în care se antrenaa și concura Sonja Henie, acum 80-90 de ani.

Sonja Henie (născută pe 8 aprilie 1912 – decedată pe 12 octombrie 1969) a fost de trei ori campioană olimpică (1928, 1932, 1936), de zece ori campioană mondială (1927-1936) şi de şase ori campioană europeană (1931-1936). Henie a câştigat mai multe titluri olimpice şi mondiale decât orice altă patinatoare. 

Despre starea jalnică în care se află Patinoarul din Galați a aflat și Guvernul, care a decis să aloce fonduri pentru modernizarea și extinderea lu.

Astfel, miercuri, 21 august, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi extindere patinoar artificial, Bulevardul George Coşbuc, nr. 253, Galați”, iar lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ un an (13 luni), valoarea totală a investiției fiind de 355,1 milioane lei. Finanțarea obiectivului se va face din bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții S.A.

„Este un proiect foarte important pentru Galați, o investiție pentru care ne-am luptat ani de zile și iată că am obținut sprijinul Guvernului pentru acest obiectiv major. Gălățenii merită o sală polivalentă la cele mai înalte standarde. O demonstrează rezultatele remarcabile pe care Galațiul le-a avut în sport în ultimii ani. Am susținut și voi continua să susțin performanța în orice domeniu”, spune Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Potrivit Primăriei Galați, clădirea patinoarului va avea „o nouă suprafață de conversie modulară ce poate asigura izolarea termică pentru instalarea de suprafețe de joc necesare baschetului, handbalului sau tenisului și va servi intereselor tuturor disciplinelor sportive de sală din Galați”.

Prin extindere, suprafața construită va ajunge de la 5.989 metri pătrați la 8.496 metri pătrați, iar capacitatea va crește de la 3.800 de locuri la 5.100 de locuri, din care 102 locuri vor fi adaptate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, este prevăzută amenajarea unei parcări cu peste 110 locuri.

Se vor amenaja spațiile pentru zona destinată publicului sportiv și spectator, precum și zona administrativă. Sala va fi dotată cu panouri solare termice și panouri fotovoltaice. Se are în vedere reducerea consumului de combustibil convențional pentru încălzire, precum și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Reducerea costurilor cu încălzirea spațiilor pe perioada de iarnă și a climatizării pe perioada de caniculă și rezolvarea tuturor problemelor legate de securitatea la incendiu conform prevederilor legale în vigoare, reprezintă, de asemenea, o altă prioritate”, a transmis Primăria Galați.

Clădirea situată pe bulevardul George Coșbuc nr. 253, gazdă a trei ediții de Campionate Mondiale în 1970, 1981 și 2017, a fost construită în anul 1968.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget