Oţelul Galaţi revine pe stadionul pe care a cunoscut gloria. ArcelorMittal a acceptat să dea o mână de ajutor fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul Oţelul. Foto: Arhivă

Clubul gălăţean poate folosi stadionul gratuit, însă doar câteva meciuri, până când se va ajunge la o înţelegere privind forma de plată sau până când se va găsi o altă soluţie pentru a putea juca meciurile de acasă.

Veşti bune pentru suporterii echipei de fotbal Oţelul Galaţi. S-ar părea că s-a găsit o soluţie pentru ca Oţelul să revină, fie şi temporar, pe stadionul unde a cunoscut gloria!

Luni, 17 august 2015, Cristian Munteanu, managerul sportiv al FC Oţelul, s-a întâlnit cu reprezentanţii combinatului ArcelorMittal, proprietarul al stadionului, în vederea negocierii unei soluţii reciproc avantajoase.
Potrivit unor informaţii pe care, cel puţin deocamdată, ArcelorMittal nu lea- confirmat, echipa va juca cel puţin o parte din meciuri pe acelaşi stadion pe care a evoluat din 1982 încoace.

„Cei din combinat au fost foarte înţelegători în ceea ce priveşte situaţia delicată în care se află clubul. Au arătat că stiu cât de importantă este această echipă pentru gălăţeni şi că le pasă de aceştia. Astfel că ne-au asigurat că vor permite să jucăm, gratuit, cel puţin trei-patru meciuri din turul campionatului pe Stadionul Oţelul. Pentru restul meciurilor, urmează să mai discutăm ulterior. Ţin mult să le mulţumesc şi pe această cale, în numele suporterilor, pentru sprijinul extrem de important pe care ni-l acordă”, a declarat Cristian Munteanu pentru cotidianul „Viaţa liberă”.

Din păcate, starea stadionului nu este în acest moment tocmai grozavă după ce, în ultimele luni, nu s-a mai cheltuit niciun leu pentru întreţinerea lui.

Vă reamintim că Oţelul a fost nevoită, la începutul lunii iunie, să părăsească stadionul de care este legată întreaga istorie a clubului din ultimele trei decenii. Contractul de închiriere expirase, iar ArcelorMittal a refuzat să mai prelungească înţelegerea din cauza restanşelor de circa o jumătate de milion de euro la plata chiriei.

Nu se cunoaşte, deocamdată, care este situaţia restanţelor clubului faţă de ArcelorMittal şi nici preţul la care combinatul siderurgic ar fi dispus să încheie un contract de închiriere pe termen lung.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model