Originea numelui oraşului Galaţi le-a dat mari bătăi de cap istoricilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în municipiul al cărui nume rămâne o enigmă. Foto. panoramio

Există o multitudine de teorii formulate prin care s-a încercat stabilirea provenienţei numelui acestei mari aşezări port la Dunăre. Ipoteza avansată de regretatul istoric gălăţean Paul Păltânea este acceptată ca fiind cea mai plauzibilă.

V-aţi întrebat vreodată de unde provine numele municipiului şi judeţului Galaţi? Cu siguranţă că da, însă, surprinzător, răspunsul nu este tocmai la îndemână. Acesta este motivul pentru care l-am căutat şi l-am aflat, pentru cititorii publicaţiei on-line Adevărul.ro, de la un specialist, prof. univ. dr Ionel Cândea, cadru didactic la Facultatea de Istorie şi Filosofie  din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi.

„Cele mai aprofundate studii cu privire la etimologia denumirii oraşului şi judeţului Galaţi au fost realizate de regretatul istoric Paul Păltânea. Conform studiilor domniei sale, publicate în lucrarea «Istoria oraşului Galaţi de la origini până în 1918» de-a lungul timpului, au fost formulate mai multe ipoteze cu privire la originea denumirii oraşului”, ne-a declarat prof. dr. Ionel Cândea.

Astfel, numelui oraşului Galaţi i se atribuie o origine celtică, acceptată de mulţi istorici mari precum Cezar Bolliac, Ion Ghica, Ion Heliade Rădulescu. În schimb, Nicolae Iorga a legat etimologia denumirii Galaţi de migraţia celţilor din tribul galaţilor.

Conform altor ipoteze, numele ar proveni de la gali care în secolul 3 ÎC ar fi pus temeliile aşezării devenite peste secole oraşul Galaţi sau de la o colonie asiatica cu numele Gala sau Kalhat (fortăreaţă, în limba arabă ori de la conducatorul de oşti romane Cocceius Galatus (din vremea imparatului Constantin cel Mare) care ar fi intemeiat asezarea Urbs Galati.

„Totuşi teoria cea mai acceptată de către istorici este aceea că denumirea Galaţi derivă de la vechi nume de persoane, locuitori ai acestei zone a ţării. Aşa cum concluzionează şi profesorul Păltânea, valoarea onomastică a cuvântului Galat este dovedită de înscrisuri vechi pe care s-au găsit numele unor persoane care se numeau Vasile Gălată, Petrea Galaţi, Marin Galaţi. În documente şi cronici româneşti, numele oraşului este întâlnit sub forma Gălaţi sau Gălaţ, iar în cele din alte ţări este menţionat ca şi Gallaz, Galatz, Galazzo”, ne-a mai precizat istoricul.

Aşadar aflarea originii denumirii oraşului Galaţi a fost una dintre temele de cercetare care le-au dat bătăi de cap istoricilor români astfel explicându-se multitudinea ipotezelor şi teoriilor formulate, multe dintre ele nemenţionate în acest articol.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă