OPINIE Dorele, nu te grabi, că-ţi strici stilul şi-ţi pierzi faima!

Dacă pe bulevardul Oţelarilor rezultatele activităţii muncitorilor de la Tancrad încep să fie observabile - cu toate că nu se lucrează în ritmul pe care ar fi trebuit să-l impună blocarea uneia dintre cele mai importante artere rutiere din oraş - pe strada Stadionului, graba s-a manifestat doar la scoaterea liniilor de tramvai şi asta ca să poată fi închisă circulaţia.

După transformarea acestei străzi în drum de ţară, cu noroiul şi praful aferent, ritmul de lucru a ajuns să tindă către zero. Muncitorii „ocupaţi" cu modernizarea străzii Stadionului sunt o prezenţă mai degrabă simbolică necesară pentru a justifica închiderea circulaţiei.

De fapt, doar pentru atâta „activitate", strada putea rămâne circulabilă pentru că este evident că, la câţi oameni şi utilaje a pus la bătaie firma constructoare, nu se poate lucra în paralel pe ambele artere rutiere a căror blocare îngreunează mult traficul din zonă.

În plus, cei câţiva muncitori, până-n zece, cred că se numesc toţi Dorel şi sunt fraţi. Fraţi români care au în comun, în primul rând, un stil de muncă inconfundabil.
Mă uit la ei, scot aparatul de fotografiat, dar „n-au niciun stres". Doi dintre ei, băgaţi într-o groapă, scot când şi când, căte o lopată de pământ în timp ce alţi trei îi asistă. Alături stă degeaba un utilaj. Timpul trece, leafa (e drept, mai nou, de mizerie) merge!

Tot aşa se lucrează şi la autostrăzile care demult ar fi trebuit să ne străbată ţara în lung şi în lat. Şi e „normal", căci patronii firmelor de construcţii abonate la câştigarea licitaţiilor pentru astfel de megalucrări sunt băieţi „atenţi" şi doar în mod excepţional plătesc penalizări de întârziere.

Cât despre lucrări finalizate în avans, haideţi să fim serioşi! Ce, noi suntem nemţi? Cum să-l confunzi pe Dorel, cu Hans? Iar expresia „şantier ca un furnicar" este - nu-i aşa? - un nenorocit de clişeu comunist!

Lucrările de modernizare trebuie finalizate în decurs de 19 luni. Este mult având în vedere utilitatea şi deci importanţa celor două străzi şi nu pot să nu mă întreb de ce constructorului i s-a oferit un răgaz atât de generos, mai ales că şi valoarea contractului este generoasă, peste 11 milioane de euro.

De fapt, se ştie răspunsul. Pentru că are mult de lucru şi la străzile din Brăila, oraş care este de o bună bucată de vreme un adevărat coşmar rutier.

Prin urmare, avem a ne aştepta că vom scăpa de un ocol de trei kilometri circulând din nou pe modernizatele străzi Oţelarilor şi Stadionului cam tot atunci când vor fi gata şi autostrăzile la care se tot lucrează de ani buni prin ţară.

Prietenii noştrii, Dorel, ştiu de ce! Şi mai ştiu şi prietenii din administraţie ai făcătorilor de drumuri prin România!