Olimpicul care vrea să înfiinţeze o trupă de teatru independent. ”În teatru nu există cale de mijloc. Totul este aici şi acum”

Traian Olteanu (18 ani), elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, olimpic la Arta Actorului, trăieşte pentru a juca teatru şi lucrează în prezent pentru a depăşi o frică cu care se confruntă mulţi artişti.

Traian Olteanu (18 ani), elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, a câştigat Olimpiada Judeţeană de Arta Actorului în acest an, obţinând şi o menţiune la faza naţională a competiţiei. Ne mărturiseşte că a moştenit pasiunea pentru actorie de la mama sa, a crescut apoi avându-l pe fratele său mai mare ca model, acestea cântând cu vocea, iar în ultimii ani s-a inspirat din jocul scenic al lui Mihai Bendeac.

”Îl imitam prin casă, iar mama a spus că trebuie să dau la Actorie pentru că am potenţial”, ne dezvăluie tânărul, care după absolvire are în plan să îşi ducă visul mai departe, dând examen la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.

Vrea să facă teatru pentru că este aici şi acum, totul trebuie să iasă perfect din prima, nu este ca la film, unde poţi înregistra din nou o scenă. ”Nu există cale de mijloc. Asta îmi place la teatru. Dacă ai uitat textul, pentru că se mai întâmplă, poţi improviza şi poţi deveni chiar bun la asta”, ţine să puncteze Traian.

Este dezamăgit pentru că, cel puţin la nivel local, lumea nu mai merge la teatru cum o făcea odinioară, dar crede că existe şi semnale încurajatoare. Adolescentul iese din tipare prin faptul că, după absolvirea facultăţii de teatru şi film, ar merge pe ideea înfiinţării unei trupe de teatru independent pentru a scăpa de rigorile şi şabloanele teatrului clasic.

Inspirat de Arşinel şi Birlic

Traian crede că astfel el şi colegii săi din trupă vor reuşi să ajungă cu adevărat la inima publicului iubitor de teatru şi să readucă oamenii în sălile de teatru. ”Din ce în ce mai mulţi tineri îşi fac trupe de teatru independente. Urmăresc o  trupă de teatru independent, care se numeşte <<Cuibul artiştilor>>, dar e mai greu să li te alături. Aş merge pe ideea înfiinţării unei trupe de teatru independent, dar mi-ar place la fel de mult să joc ca actor la Teatrul Naţional sau Teatrul Metropolis”, ne dezvăluie olimpicul.

Traian Olteanu (stânga) în timpul interpretării unei piese de teatru FOTO arhiva personală

Îi place să joace în orice gen de piesă de teatru, dar înclină totuşi către comedie. Îl fascinează şi inspiră deopotrivă actorii români din vechea gardă, cum este Alexandru Arşinel, despre care spune că are capacitatea extraordinară de a trece publicul foarte repede de la o stare la alta, fiind sobru în primă fază, pentru a deveni apoi comic. Un alt model este Grigore Vasiliu Birlic, un alt nume mare al teatrului românesc, despre care spune că era suficient să apară pe scenă pentru a stârni zâmbete.

”În actorie contează expresivitatea, dar şi fizicul. Cum arăţi te înscrie fără îndoială într-un anumit peisaj”, ţine să puncteze Traian, care recunoaşte că mai are de lucrat la ceea ce se numeşte asumarea unui rol. ”Se tot vorbeşte de faptul că un actor trebuie să intre în pielea personajului, dar, de fapt, tu aduci personajul la tine. Trebuie să cauţi tu tiparul acelui personaj în tine. Încă nu îmi asum 100% un rol cred că dintr-o frică de penibil, cred că şi în viaţă există o teamă de penibil”, ne destăinuie tânărul actor care lucrează în prezent pentru a-şi depăşi această teamă pe care o au mulţi artişti.

Ar trăi cu salariul minim doar ca să facă ce îi place

Crede că elevii care studiază la liceele vocaţionale, cum este şi cazul său, ar trebui să beneficieze de o înţelegere mai mare din partea profesorilor pentru a se putea pregăti mai bine la materiile care îi ajută în carieră, dar recunoaşte că sunt şi mulţi tineri care nu prea ştiu ce vor când se înscriu la liceele de artă.

Traian Olteanu (stânga) FOTO arhiva personală

”Am colegi care s-au reprofilat. Şi-au dat seama că nu este locul lor la liceul de artă, că vor să facă altceva pe viitor. Vor să dea acum la Psihologie sau la Poliţie. Cred că iniţial s-au lăsat duşi de val. În clasa a IX-a atmosfera este boemă, toţi se cred artişti, dar cu timpul au realizat că nu sunt făcuţi pentru artă”, ţine să puncteze Traian, care susţine că preferă să trăiască cu salariul minim pe economie, dar să facă ce îi place decât să aibă un job bine plătit, dar să fie mereu stresat şi frustrat pentru că vine la muncă doar pentru bani, nu şi pentru că este pasionat de ceea ce face.  Le recomandă tinerilor să se îndrepte către actorie, dacă simt că sunt pasionaţi de asta, pentru că se vor regăsi în primul rând pe ei şi vor descoperi că au calităţi de care nu era conştienţi.

”De trei ani de când învăţ la liceul de arte am devenit foarte atent la detalii, pun altfel lucrurile în balanţă când iau o decizie şi le analizez mult mai profund. Înainte eram un tip emotiv şi aveam un real trac pe scenă, eram chiar introvertit. Acum mă pot exprima liber, mă exteriorizez fără probleme. Îţi formezi dicţia şi îţi pui ordine în gânduri, ca să ştii ce trebuie să spui, să ai coerenţă în exprimare”, enumeră Traian doar câteva dintre schimbările pe care o şcoală de actorie le poate aduce în viaţa unui tânăr.