O urmărită internaţional a fost prinsă de poliţişti. A fost condamnată la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi,  după ce s-a stabilit că a fost dată în urmărire internaţională pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

Pe 11 septembrie, poliţiştii postului de Poliţie Folteşti  au depistat o femeie ce figura ca urmărit internaţional, pe numele acesteia fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

”Condamnata a fost predată poliţiştilor din cadrul IPJ Galaţi”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. În perioada imediat următoare vor fi demarate procedurile de extrădare, fiind necesar avizul justiţiei în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort