O nouă colecţie de mini-roze la Grădina Botanică Galaţi. A fost amenajată cu banii strânşi de o organizaţie non-profit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul intitulat „Înfiinţare colecţie mini-roze în Grădina Botanică Galaţi” a fost implementat de Rotary Club Galaţi Donaris şi Rotary Club Galaţi Vigoris, în parteneriat cu secţia Grădină Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Grădina Botanică din Galaţi se îmbogăţeşte cu o nouă colecţie de flori, de această dată fiind vorba de mini-roze. Colecţia ocupă un spaţiu reamenajat şi va fi inaugurat miercuri, 16 mai 2018, ora 18,00, urmând a fi deschis publicului de toate vârstele începând de joi, 17 mai 2018.

„Demersul are drept scop atragerea comunităţii locale, în special prin promovarea unui comportament responsabil faţă de patrimoniul vegetal conservat în Grădina Botanică din Galaţi”, a declarat Ioan Daniel Stadoleanu, preşedintele Rotary Club Donaris Galaţi.

„Amenajarea spaţiului destinat mini-rozelor este organizat pe două arii funcţionale: de cunoaştere şi de relaxare. Patrimoniul botanic este reprezentat de 12 soiuri de trandafiri cu port miniatur (Rosa multiflora- polyantha şi hibrizi de polyantha), ce pot stârni interesul vizitatorilor atât prin aspectul fenologic aparte cât şi prin peluzele de gazon de separaţie ce vor pune în valoare fiecare taxon”, a declarat dr. ing. Paul Lupoae, şeful secţiei Grădina Botanică.

„Aleea de circulaţie pietonală urmăreşte zona perimetrală a spaţiului amenajat, astfel încât să poată fi admirat întregul patrimoniu vegetal plantat. Zona de relaxare cuprinde un număr de 8 bănci din lemn, cu acoperiş, ce vor asigura o intimitate vizitatorului, în imediata apropiere a unui gard viu special toaletat”, a declarat domnul Daniel Deaconescu – membru Rotary Club Galaţi Donaris.

Fondurile necesare implementării proiectului au fost obţinute prin organizarea spectacolului intitulat „Între ciocan şi nicovală”, având o distribuţie de excepţie, ce i-a inclus pe Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Dan Constantin şi Gabriel Popescu, în regia artistică a lui Horaţiu Mălăele. Spectacolul a avut loc în data de 23 mai 2017. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”