O nouă biserică se va contrui în localitatea gălăţeană Chiraftei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăcaşul sfânt se va ridica în parohia gălăţeană Chiraftei II şi va avea ca hram sărbătoarea „Naşterii Maicii Domnului".

Locuitorii din Chiraftei vor avea o nouă biserică, lucrările la aşezământul de cult fiind deja demarate.

Pe 28 august 2011 Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian a sfinţit locul unde se va ridica biserica, care va avea ca hram „Naşterea Maicii Domnului".

"Credincioşii au fost impresionaţi de sfânta slujbă şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru că au trăit acest important moment din viaţa parohiei lor, să vadă încheiată o primă etapă din zidirea noii biserici şi, totodată, aşezarea pietrei de temelie şi a crucii pe locul sfântului altar", a spus preotul paroh Bogdan Văceanu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică