O grupare de hoţi a blocat pentru câteva ore transportul minereului către combinatul siderurgic ArcelorMittal de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre suspecţii de furt Foto: Jandarmeria Galaţi

Cinci persoane, printre care se numără şi trei femei, au furat mai multe componente metalice ce constituie angrenajul folosit la transportarea, pe benzi, a minereului între cheiul Dunării şi combinatul siderurgic.

Pe 19 martie, în jurul orei 21,00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza Secţiei 3 poliţie Galaţi a observat, în zona benzilor transportoare, un grup de persoane, care la vederea oamenilor legii au stins lanternele şi au încercat să se facă nevăzute.  

Jandarmii au reuşit  să identifice grupul, format din doi bărbaţi şi trei femei, membrii acestuia ascunzându-se în vegetaţia din zona cartierului Barboşi. De asemenea, pe o distanţă de un kilometru, jandarmii au observat mai multe piese metalice.

”Din verificările efectuate la faţa locului de către jandarmi, cât şi din declaraţia verbală a persoanelor depistate, a rezultat faptul că cei cinci s-au întâlnit în jurul orei 15,00 şi au hotărât, ca odată cu lăsarea întunericului, să meargă împreună să sustragă fier din zona cartierului Barboşi, unde sunt amplasate benzile transportoare”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Hoţii au început să descompună componentele metalice ce constituie angrenajul folosit la transportarea, pe benzi, a minereului între cheiul Dunării şi combinatul siderurgic, piese ce au fost aruncate, într-un şanţ situat lângă benzi, cu intenţia de a fi încărcate, ulterior, într-o căruţă şi transportate la un centru de colectare a fierului vechi.

O parte dintre componentele furate de hoţi FOTO Jandarmeria Galaţi

Până să fie observate de jandarmi, cele cinci persoane au reuşit să demonteze, pe o distanţă de un kilometru, 44 de bucăţi de suporţi metalici ai benzii transportoare şi o rolă transportoare, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi predat Arcelor Mittal Galaţi.

Jandarmii gălăţeni au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către poliţişti.  

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată