O gălăţeancă sfidează cancerul, de un sfert de secol. Aflaţi cum a reuşit ceea ce medicii au calificat drept un adevărat miracol

Georgeta Dima, diagnosticată în 1986 cu limfom malign stadiul III, pariază pe optimism şi până acum a câştigat 25 de ani de viaţă. „Am trăit pentru fiul meu şi acum o fac şi pentru fiul său. Asta m-a ţinut şi mă ţine în viaţă!", susţine cea a cărei lecţie de supravieţuire se cuvine însuşită.

Există printre noi oameni cu totul speciali pe care dacă avem şansa să-i cunoaştem, lecţiile lor de viaţă ne marchează, ne ajută. Printre aceştia se numără şi Georgeta Dima, care, motivată doar de un altruism desăvârşit, ne-a dezvăluit amănuntele dureroase, intime, care compun „strategia" sa de luptă cu cancerul.

Diagnostic necruţător

În anul 1986, a aflat că suferă de „limfom malign limfocitar" în stadiu avansat. Vestea a copleşit-o, dar mai târziu avea să-şi descopere extraordinare resurse psihice cu ajutorul cărora a învins boala.

„Am început tratamentul cu citostatice şi, după puţin timp, am fost pensionată pe caz de boală. Asta a fost a doua mare lovitură. M-am trezit abandonată acasă, rămasă fără rost", mărturiseşte Georgeta Dima.

A înţeles însă că trebuie să alunge „gândurile negre", mai periculoase decât cancerul.

„Eram obsedată de boală, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că şi dacă aş fi sănătoasă, măcinată de aceeaşi stare sufletească, tot m-aş prăpădi. Că un psihic prăbuşit este cel mai mare aliat al cancerului şi al altor boli socotite mortale. Şi-atunci am încercat să scap de gândurile negre", spune curajoasa pacientă.

Pentru a reuşi, a evitat să stea singură şi mai ales să „zacă" în pat.

„Îmi puneam basmaua, ca să nu se vadă că nu mai am păr, şi mergeam la magazin, la fostele mele colege de serviciu. Le ajutam, mâncam împreună şi tăifăsuiam, doar ca să nu mă gândesc la boală. Sau, doar cu bani de pâine în buzunar, colindam magazinele ca să nu stau singură acasă", îşi aminteşte fără nicio urmă de crispare Georgeta Dima.

Fără „experienţe naturiste" !

„Principalul suport psihic a fost dorinţa de a-mi vedea student, băiatul. Am reuşit, mulţumesc lui Dumnezeu, şi să-mi cresc nepotul, care este elev în clasa a X-a. M-am agăţat de viaţă şi am urmat tratamentul cu sfinţenie. N-am făcut experienţe naturiste cu buruieni-minune", mai spune bolnava învingătoare.

„Fenomenul" Georgeta Dima

„În 1991, după cinci ani de la diagnosticare, mi-a apărut un ganglion. Însemna revenirea bolii, dar, după câteva doze de citostatic, doamna doctor Rodica Vasile, şefa secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean, a constatat uimită că ganglionul se retrăsese şi mi-a spus <<Eşti un fenomen !>>", povesteşte Georgeta Dima.

Modestă, vechea pacientă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean, are o altă explicaţie.

„Nu, nu sunt un fenomen, dar, după atâţia ani de <<convieţuire>> cu cancerul, n-am intrat în panică. Npotul meu fusese admis la clasele de gimnaziu de la Liceul Vasile Alecsandri şi eram prea mândră şi bucuroasă ca să-mi mai pese de boală. Acum mă încearcă din nou o recădere, dar voi trece şi peste asta. Trebuie să-mi văd student şi nepotul ", spune cu convingere cea pentru care terbila maladie are mai puţină importanţă.

„Nu ajutaţi boala să vă învingă !"

Georgeta Dima are un mesaj pentru toţi care suferă de cancer:

„Oameni bolnavi ca şi mine, fruntea sus ! Nu ajutaţi boala să vă învingă ! Am trăit pentru fiul meu şi acum o fac şi pentru fiul său. Asta m-a ţinut şi mă ţine în viaţă. Ce dovadă mai bună, că se poate, vreţi ?"