O gălăţeancă a prezidat completul de judecată care l-a condamnat pe Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Numele judecătorul Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curti de Casatie şi Justiţie, va rămâne legat de o sentinţă pe care politologii o consideră istorică

Aşa cum se ştie deja, Adrian Năstase, un om politic de mare calibru, fost premier, fost ministru de externe şi parlamentar cu state vechi, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de către un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, compus din cinci magistraţi.

În fruntea acestor s-a aflat judecătorul gălăţeanca Livia Doina Stanciu.

Din anul 1994 şi până în 2004 prodigioasa sa carieră este legată de Galaţi.

Astfel, în această perioadă, a fost, pe rând, procuror la Parchetul de pe lângă Judecatoria Galaţi (timp de 14 ani), judecător la Secţia Penală a Tribunalului Galaţi, preşedinte al Secţiei Penale a Curţii de Apel Galaţi, preşedinte al Sectiei Penale a Tribunalul Galati, preşedinte cu delegaţie al Tribunalului Galaţi.

Şi tot la Galaţi, Livia Doina Stanciu a fost cadru didactic la Universitatea „Dunărea de Jos" şi la Universitatea „Danubius"

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort