O gălăţeancă a încercat să se sinucidă şi a băut un litru de spirt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia se află în stare gravă Foto: Adrian Obreja

A vrut să scape de greutăţile vieţii consumând un litru de spirt medicinal, dar fără „succes”. Din tentativă se siucid, totul s-a transformat într-o beţie cruntă, din care femeia cu greu îşi va reveni.

Viaţa grea şi necazurile au fost probabil motivele pentru care Carmen C., în vârstă de 46 ani, din Galaţi, a ales să-şi pună capăt zilelor. Hotărâtă să termine socotelile cu viaţa, aceasta a băut un litru de spirt medicinal, numai că metoda nu s-a dovedit a fi ce mai „efecientă”. Nu şi-a atins scopul dar a ajuns în comă alcoolică la spital.

„Calea spre lumea cealaltă i s-a părut a fi cea mai sigură cu spirt medicinal. Doamna a băut aproape un litru şi a ignorat experienţa substanţială a lipovenilor din deltă, care beau în draci spirtul medicinal, care este unul obişnuit, vopsit cu albastru de metil şi filtrat prin pâine. Asta este reţeta unei băuturi ieftine. A intrat în comă alcoolică, o stare obişnuită a cetăţeanului român, din când în când”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, director de imagine al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
 
La ora actuală, femeia supărată pe viaţă este în recuperare, iar cadrele medicale speră să nu mai repete experienţa.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete