O cutie muzicală veche de 165 de ani, medaliată la saloanele de invenţii din secolele trecute, este expusă la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutia muzicală expusă este o raritate. Foto: MIPPG

Exponatul se află la Muzeul „Casa Cuza” din Galaţi, a intrat în patrimoniul instituţiei de cultură în 2002 şi poate fi admirat până la sfârşitul lunii august. Expoziţia este deschisă de miercuri până duminică (în fiecare săptămână), între orele 10,00–18,00.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi propune vizitatorilor în luna august 2015, în cadrul proiectului expoziţional „Exponatul lunii”, un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: cutie muzicală cu disc de metal.

Achiziţionată în anul 2002, cutia muzicală cu disc din metal „Mira” a fost produsă în Elveţia de firma Mermond Frères, la începutul secolului al XX-lea.

Carcasa cutiei este din lemn de nuc, capacul prezintă pe partea exterioară, marchetărie cu model floral, iar pe partea interioară sigla „Mira”, precum şi medaliile obţinute de aceasta în competiţiile internaţionale: Londra (1851), Zurich (1883), Anvers (1885), Chicago (1893), Yverdon (1894), Amsterdam (1895), Geneve (1896), Paris (1900), Vevey (1901).

Mecanismul de funcţionare este cel al unei cutii muzicale cu disc din metal perforat, aşezat orizontal. În timpul rotirii discului, cu ajutorul mecanismului cu arc, protuberanţele obţinute prin perforare, antrenate de o roată dinţată, determină vibrarea unor lamele metalice.

Cutia muzicală cu disc din metal este prevăzută cu un dispozitiv de reglare a vitezei, iar în exteriorul casetei de lemn există o manivelă care antrenează mecanismul.

Împreună cu aceasta au fost achiziţionate şi cinci discuri din metal originale, înregistrate cu melodiile: Imnul Naţional al Austriei, Stephanie, Tannhauser (compozitor R. Wagner), Rigoletto (compozitor G. Verdi), Freischutz (compozitor K.M. von Weber).

Micro-expoziţia organizată de muzeograf Valentin Bodea, poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în perioada 5–31 august 2015, de miercuri până duminică, între orele 10,00 – 18,00.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ilie Bolojan, despre scandalul din Coaliție: „Miza mea nu este să fiu premier în orice condiții, ci să fac ceea ce trebuie”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Arma „joker” care va decide soarta Ucrainei, dar ar putea declanșa al Treilea Război Mondial