Noul port de ambarcaţiuni de agrement se face prin negociere directă, nu prin licitaţie. Va fi un golf artificial la Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul de amplasare al noului port de ambarcaţiuni de la Galaţi INFOGRAFIE C Crângan

Cei care vor câştiga licitaţie trebuie să sape golful, dar şi să amenajeze în zonă - limitrofă canalului de scurgere din apropiere de trecerea bac Galaţi-Tulcea – pontoane, parcare, rampe, spaţii comerciale, gard, utilităţi, dar şi un hotel. Data limită de depunere a ofertelor este 13 iulie 2017. Investiţia ar trebui să depăşească 5 milioane de euro pentru a îndeplini standardele necesare pentru clasificarea ca port turistic de ambarcaţiuni.

Construirea noului port de ambarcaţiuni de la Galaţi – investiţie care ar trebui să fie făcută pe un teren public, dar cu fonduri sută la sută private – a „virat” către o zonă controversată după ce municipalitatea a decis că va face concesiunea pe bază de „negociere directă” în loc de licitaţie.

Primăria Galaţi a a nunţat pe site-ul propriu că organizează negociere directă „pentru concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a unui teren, în suprafaţă totală de 13.056 mp, din care 9.959 mp teren neproductiv şi 3.097 mp teren curţi construcţii, aflat în proprietatea publică a municipiului Galaţi, în vederea desfăşurării activităţilor specifice zonei de agrement - Bazinul pentru acostare ambarcaţiuni”.

Potrivit sursei menţionate, documentaţia de participare se poate solicita şi obţine de la sediul Primăriei Galaţi (Serviciul închirieri, concesiuni si vânzări, terenuri proprietatea municipiului), iar preţul caietului de sarcini este de doar 30 lei. Pentru participarea la negocierea directă, „persoanele interesate trebuie să depună oferte, în conformitate cu documentaţia de participare, data limită de depunere a ofertelor este 13 iulie 2017, ora 13.00”.

Începerea procedurii de negociere directă este stabilită pentru data de 14 iulie 2017, ora 11.00, la sediul Primăriei Galaţi.

Condiţiile puse investitorului, prin caietul de sarcini, vizează în primul rând dragarea luciului de apă (care ar urma să arate ca un golf navigabil), consolidarea malurilor, construirea şi modernizarea căilor de acces şi construirea unui sediu administrativ cu dependinţe (grupuri sanitare, duşuri, magazii, cabinet medical, spaţii de depozitare diverse, birou administrator, vestiare pentru personal etc.).

De asemenea, se mai cere delimitarea incintei prin construirea unui gard, montarea sistem de supraveghere permanentă a incintei, construire şi racordare la reţea de apă, reţea de canalizare, reţea electrică interioară, dar şi cumpărarea şi montarea de echipamente specifice de acostare ambarcaţiuni: rampe de lansare la apă, ponton pentru desfăşurare activităţi de agrement nautic, staţie de carburanţi, staţie de descărcare a santinelor (a deşeurilor de la toaletele de pe ambarcaţiuni), puncte de racord a navelor la utilităţi (apă, electricitate).

Nu este lipsit de importanţă nici faptul că proiectul trebuie să conţină construirea unui hotel cu minim 50 de locuri, reabilitarea şi amenajarea spaţiului verde, înfiinţarea de spaţii comerciale (mini magazin mixt, chioşcuri diverse etc.) şi amenajarea unei parcări auto.

Estimările provizorii indică faptul că investiţia totală ar trebui să depăşească 5 milioane de euro pentru a îndeplini standardele necesare pentru clasificarea ca port turistic de ambarcaţiuni.

Acesta ar fi al treilea port de ambarcaţiuni de agrement al Galaţiului. Există unul privat cu dotări minimale (cu andocare la un sistem rudimentar de parâme), dar şi unul construit din bani publici (circa 800.000 de euro) în timpul în care ministru al turismului era Elena Udrea.

Acest din urmă port se află în administrarea unei societăţi publice subordonate Primăriei Galaţi, însă lucrează pe pierdere deoarece are clienţi foarte puţini. Pontoanele sunt amplate prost, la un cot al cursului de apă, fiind expuse viiturilor şi gheţurilor (de altfel, circa o treime din investiţie a fost distrusă de sloiuri acum cinci ani), aşa că proprietarii de bărci le ocolesc, doar 10-12 din cele 100 de locuri fiind închiriate.

Noul port de ambarcaţiuni ar beneficia de avantajul imens că ar fi ferit de sloiurile şi banchizele de mari dimensiuni care plutesc pe Dunăre iarna. Nu mai departe decât în luna ianuarie a acestui an, gheaţa de pe fluviu a răsturnat şi distrus trei ambarcaţiuni, printre şi o barjă cu o greutate de aproape 800 de tone.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție