Noile amenzi pentru angajatorii certaţi cu Codul Muncii sunt „usturătoare”, fiind cuprinse între 1.250 şi 2.500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unei legi abia intrate în vigoare, inspectorii de muncă agresaţi fizic sau verbal în cursul acţiunilor de control pot solicita daune angajatorilor sau angajaţilor agresivi, iar cheltuielile de asistenţă juridică vor fi suportate de ITM

În urma repetatelor sesizări ale conducerilor Inspectoratelor Teritorile de Muncă al căror personal are de furcă în mod curent cu ostilitatea angajatorilor incorecţi sau a angajaţilor „la negru", legislaţia a fost modificată astfel încât să confere puteri sporite şi o mai bună protecţie celor care fac controalele.

După cum ne-a informat Ionel Petrea, inspectorul şef al ITM Galaţi, în cursul acestei săptâmâni, a intrat în vigoare Legea 51 privind funcţionarea Inspecţiei Muncii. Noul act normativ stabileşte mult mai clar decât precedentul obligaţiile angajatorilor controlaţi, sancţiunile de care sunt pasibili, dar mai ales atribuţiile şi drepturile inspectorilor de muncă.

Pentru ca inspectorii ITM să nu mai fie nevoiţi să solicite ajutorul Jandarmeriei şi al altor instituţii cu atribuţii în respectarea ordinii publice atunci când merg în control, legiuitorul a stabilit amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu le permit să verifice legalitatea raporturilor de muncă.

Sancţiuni mult mai aspre, chiar şi pentru „negri"

Potrivit noii legi, persoanele fizice sau juridice controlate au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă toate documentele şi informaţiile pe care aceştia le solicită. Dacă refuză, vor scoate mai mulţi bani din buzunar sau din conturile firmelor în urma sancţiunilor stabilite.

„În noul text al legii a crescut cuantumul amenzilor aplicate, ajungându-se la sume cuprinse între 5.000 lei şi 10.000 lei. Se cuvine însă remarcată ca element de noutate sancţionarea persoanelor care, aflate la locul de muncă, refuză să completeze fişa de identificare sau să ofere informaţii legate de control sau evenimentul cercetat. Şi pentru aceste persoane amenzile pot fi la fel de consistente, cuprinse de asemenea între 5.000 de lei şi 10.000 de lei", informează Ionel Petrea, inspector şef.

Cu amenzi la fel de mari se va sancţiona de-acum înainte şi orice acţiune prin care se încearcă împiedicarea inspectorilor de muncă să efectueze controlul, mai ales cele ostile sau chiar agresive.

„Noua lege introduce măsuri speciale pentru protecţia inspectorilor de muncă, supuşi adesea violenţelor şi ameninţărilor, nu numai la adresa lor, ci şi a familiilor şi bunurilor acestora. Personalul inspectoratelor teritoriale de muncă va beneficia de sprijin financiar, prin decontarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice, în cazurile în care actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare", a afirmat şeful ITM Galaţi.

La fel de drastică este şi sancţionarea neîndeplinirii (totale, parţiale şi la termenul stabilit) a măsurilor corective impune angajatorilor găsiţi cu nereguli, cuantumul amenzilor fiind cuprins tor între 5.000 şi 10.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani