Noi speranţe pentru bolnavii de cancer din Galaţi: Spitalul Judeţean ar putea avea un accelerator de particule

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul liberal Paul Ichim: Foto: Bogdan Dimofte

După ce iniţial a spus că nu poate finanţa un astfel de aparat decât dacă pune bani şi Consiliul Judeţului Galaţi, acum, ministrul Sănătăţii a revenit şi a declarat că în luna mai vor fi demarate procedurile de achiziţie a acestor echipamente medicale.

La finele anului trecut senatorul liberal Paul Ichim a adresat o întrebare ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu solicitând informaţii asupra dotării Spitalului Judeţean Galaţi cu un accelerator liniar de particule, absolut necesar tratamentului bolnavilor de cancer. 

Răspunsul primit de la ministrul Sănătăţii la acea vreme suna cam aşa: „Fără a fi îndeplinite prevederile art. 190^5 din Legea nr. 95/2006 Ministerul Sănătăţii nu are bază legală de alocare de prevederi bugetare necesare pentru investiţii unităţilor sanitare pentru care a fost transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale”. 

În acelaşi răspuns se preciza şi că „spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii (...) pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minim 5% din valoarea acestora”. Acest lucru este tradus astfel: dacă autorităţile publice locale nu au banii de cofinanţare, dotarea cu aparatură este imposibilă.

Zilele trecute, Paul Ichim a primit un nou răspuns la o altă interpelare, care făcea referire la achiziţionarea de aparatură necesară radioterapiei persoanelor bolnave de cancer. Finalul răspunsului readuce în prim plan problema dotării celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Galaţi cu un accelerator liniar de particule: „... vom lansa procedurile legale de achiziţie a echipamentelor medicale în luna mai a anului curent. Unitatea de management al Proiectului Privind Reforma Sectorului din cadrul Ministerului Sănătăţii a colectat informaţii legate de starea bunkerelor existente şi propune achiziţionarea de lucrări de reamenajare a acestora începând cu luna iulie a acestui an. Valoarea estimată a echipamentelor şi lucrărilor este de aproximativ 40.000.000 euro. Lista centrelor avute în vedere cuprinde şi judeţul Galaţi”.

„Având în vedere acest nou răspuns solicit autorităţilor publice locale să demareze toate procedurile necesare pentru ca la Galaţi să ajungă aparatura medicală necesară tratamentului bolnavilor de cancer”, a declarat senatorul Paul Ichim.

Toată această discuţie a pornit în luna octombrie 2014, atunci când aflat într-o vizită la Galaţi ministrul Sănătăţii a declarat că cea mai mare unitate spitalicească din judeţ va primi un astfel de aparat.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!