Năzdrăvăniile pandemiei: O româncă din Suedia susţine că se apără de COVID cu ajutorul unui pendul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa foto: shutterstock

Laura Ghibu, medic român stabilită în Suedia, a povestit cazul unei femei, originare din România, care susţine că este protejată în timpul pandemiei de COVID-19 de un pendul.

Femeia nu poată mască de protecţie şi le-a spus medicilor că pendulul o ajută să-i depisteze pe cei infectaţi cu SARS-COV-2. Astfel, reuşeşte să se ferească de virus. 

 „O doamnă originară din România a intrat în cabinet fără mască. Evident, că am reacţionat. Atunci, doamna, foarte senină, mi-a spus că <<nu sunt infectată şi n-am nici o şansă să mă infectez, deoarece am la mine un pendul>> A scos din buzunar acel pendul şi, mişcându-l aşa, lejer, mi-a spus: <<Vedeţi? Pendulul vine spre mine, asta înseamnă că eu sunt curată, nu sunt infectată. Iar când mă întâlnesc cu cineva, scot pendulul, iar dacă acel pendul face o anumită mişcare îmi dau seama că este infectat şi mă păzesc, deci cu mine puteţi să fiţi în siguranţă>>”, a povestit medicul Laura Ghibu, la Digi24.

Medicul recunoaşte că în acel moment a rămas fără cuvinte, neavând argumente să o contrazică pe femeie. 

„În acel moment nu am reuşit să-mi găsesc cuvintele, nu am reuşit să-i dau un răspuns. M-am uitat la ea şi am spus: BINE. M-a prins foarte nepregătită, nu am avut niciun argument logic care ar fi putut să rezoneze cu argumentele doamnei. M-am uitat la colegii mei, am ridicat toţi din umeri şi ne-am pus o mască în plus”, adaugă Laura Ghibu.

Vă recomandăm şi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID:„Sănătate cu forţa nu se poate”

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului