Navrom Galaţi se delistează de pe Rasdaq. Acţionarii au respins ofertele de transfer pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ de tranzacţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Navrom Galaţi se va delista. Foto: Adevărul

Navrom Galaţi (COVG), compania cu cea mai mare capitalizare pe piaţa Rasdaq, se va retrage de la tranzacţionare, în contextul procesului de defiinţare a acestei secţiuni a Bursei, pentru că acţionarii au respins transferul pe o altă piaţă, scrie Mediafax

Acţionarii au respins propunerile de transfer pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ de tranzacţionare, situaţie în care, conform legii, societatea se retrage de pe bursă.

„Ca urmare a hotărârii adoptată de acţionari la art 1 şi art 2 din prezenta hotărâre, acţiunile societăţii vor fi retrase de la tranzacţionare, iar societatea se va delista", se arată în raportul cu deciziile AGA transmis de Navrom Galaţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania are o capitalizare de 186 milioane de lei (41,6 milioane de euro) la cotaţia de 10,9 lei/acţiune de la ora transmiterii acestei ştiri, în urcare cu 9% faţă de marţi. Titlurile Navrom au crescut cu 26,6% marţi, când a avut loc AGA în care s-a luat decizia de retragere de la tranzacţionare.

Rulajul înregistrat marţi cu acţiunile companiei, de 137.244 lei, este cel mai ridicat din ultima lună.

Anterior creşterii din şedinţa de marţi, titlurile Navrom au fost tranzacţionate cel mai recent joia trecută, la 7,9 lei/unitate, preţ în urcare cu 31,7%. La cotaţia de 7,9 lei/unitate Navrom avea o capitalizare de 135 milioane de lei.

Navrom este controlată de grupul Transport Trade Services (TTS), deţinătorul unei participaţii de 87,4% potrivit celor mai recente date disponibile pe bursă, de la mijlocul anului trecut. Grupul TTS este controlat de omul de afaceri Mircea Mihăilescu şi deţine pe lângă Navrom, şi compania de transport feroviar Transfer International Spedition.

A doua companie după capitalizare pe piaţa Rasdaq este producătorul de lactate Albalact (ALBZ), companie ale cărei acţiuni au înregistrat însă variaţii mult mai reduse în ultima perioadă. Acţionarii Albalact vor decide pe 10 februarie dacă vor transfera compania pe o altă piaţă sau aceasta va fi retrasă de la tranzacţionare.

Piaţa Rasdaq va fi desfiinţată în luna octombrie. Companiile care nu se transferă pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ (ATS) vor fi delistate.

Bursa de valori Bucureşti va relansa pe 25 februarie secţiunea de tranzacţionare de acţiuni a actualei pieţe ATS sub denumirea AeRO. Piaţa AeRO este segmentul dedicat acţiunilor din cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare al BVB. Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, pentru finanţarea proiectelor, creşterea vizibilităţii şi contribuţiei la dezvoltarea mediului de afaceri.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat