Misionariat creştin. Arhiepiscopul Dunării de Jos a vizitat şi sfătuit minorii şi tinerii de la Penitenciarul Tichileşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul întregii slujbe, PS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a stat în mijlocul tinerilor, susţinând împreună cu aceştia cântarea şi citirile de la strană, după care a purtat un dialog cu aceştia, îndemnându-i şi încurajându-i să transforme timpul petrecut în penitenciar într-o perioadă de creştere şi maturizare, atât sufletească, cât şi educativă, în vederea reintegrării lor în societate.

În ajunul prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepscopul Dunării de Jos, a vizitat minorii şi tinerii privaţi temporar de libertate din cadrul Penitenciarului Tichileşti.

Cu acest prilej, în capela ”Sf Apostoli Petru şi Pavel” din incinta Penitenciarului, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie, în prezenţa cadrelor instituţiei, a cadrelor didactice care contribuie la procesul instructiv - educativ al tinerilor, precum şi a unor persoane aflate în detenţie.

Totodată, minorii şi tinerii prezenţi în capelă, dar şi ceilalţi aflaţi în camerele de detenţie au primit din partea Chiriarhului iconiţe, cărţi de rugăciuni şi obiecte de igienă personală.

Activitatea de la penitenciar se înscrie în calendarul manifestărilor pastoral-misionare, educaţionale şi social-filantropice îndreptate spre tineri, în cadrul anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin-ortodox.

Penitenciarul de minor şi tineri de la Tichileşti a fost înfiinţat în anul 1958, iniţial funcţionând ca Penitenciar de Muncă. Aici au fost încarcerate numeroase persoane, victime ale regimului comunist dar şi alte tipuri de infractori, care erau obligate să muncească pe marile şantiere deschise în ţară în acea perioadă.

Din anul 1980, penitenciarul de la Tichileşti devine Şcoala Specială de Muncă şi Reeducare, în cadrul căreia se făceau cursuri şi lecţii practice pentru învăţarea unor meserii, în aşa-numitele Ateliere de lucru pentru meserii.

În anul 1988, Şcoala Specială de Muncă şi Reeducare se desfinţează, pentru ca, după evenimentele din decembrie 1989, printr-un decret special emis în 1991, şcoala să-şi reia activitatea.

20 iulie 2006 este data când instituţia primeşte titulatura de ”Penitenciar pentru minori şi tineri”.

În prezent, în acest penitenciar sunt internaţi aproximativ 250 de minori (14 - 17 ani) şi tineri (18 - 21 ani).

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry