Mii de desene din cinci ţări au fost expuse la Şcoala "Traian" din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În concurs au intrat aproape 10.000 de desene

Şcoala 20 din Galaţi a inaugurat zilele trecute cea mai nouă expoziţie de desene şi colaje din cadrul concursului internaţional „Natura inspiră şi dăruieşte", concurs ce face parte din proiectul cu acelaşi nume şi aflat deja la ediţia a treia

La concurs au participat elevi şi cadre didactice din toată ţară şi de peste hotare (Belgia, Suedia, Italia, Germania), aproximativ 10. 000 de lucrări fiind jurizate încă de joi, 4 noiembrie 2010.

De la desene simple, până la cele mai complicate, pline de culoare şi imaginaţie, în funcţie de categoria la care participau, juriul a apreciat, a admirat şi a punctat.

La final, cele mai frumoase desene s-au ales cu premii pentru acurateţe, ingeniozitate şi culoare. Şcoala gazdă a acestui proiect, Şcoala Nr. 20 „Traian" Galaţi, s-a bucurat de acest schimb de experienţă alături de ceilalţi parteneri: Şcoala Nr. 3 „I. L. Caragiale", Şcoala Nr. 16 „N. Bălcescu", Şcoala Nr. 22 „D. Cantemir", Şcoala Nr. 18 Galaţi.

"În cadrul acestui vernisaj am lansat şi proiectul «Fantezie, muzică şi culoare», în parteneriat cu mai multe şcoli din Galaţi", spune directorul Şcolii 20, Tincuţa Tufă.

Deoarece sufletul sensibil se deschide şi se închină frumosului pe acorduri muzicale, au sosit de departe, din colţul celălalt al ţării pentru a încânta auzul celor prezenţi partenerii de la Colegiul de Artă „Ion Vidu" din Timişoara.

Cei mai mulţi dascăli care au participat la vernisarea acestei expoziţii au spus despre ea că pare ca o punere în scenă a unei poveşti, în interiorul căreia vizitatorul poate să îşi creeze propria sa variantă, retrăindu-şi propriile vise şi, poate, propriile angoase.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone