Metrul lui Cuza, expus la Muzeul de Istorie din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piesa de muzeu, extrem de rară, va fi expusă pe tot parcursul lunii august. Foto: Muzeul de Istorie

În cadrul Programului de valorificare a patrimoniului cultural naţional derulat de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în luna august, vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, micro-expoziţia „Exponatul lunii: Metru etalon din timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza”.

„Piesa expusă este metru etalon din perioada Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unitate de măsură de referinţă, păstrată în acele vremuri la Consiliul Urban al oraşului. Etalonul este confecţionat din alamă, cu gradaţia aplicată pe o bandă de argint, şi este păstrat în cutia sa originală, din lemn”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Muzeului de Istorie, Nicoleta Gheorghe.

Micro-expoziţia organizată de asistent cercetare Ovidiu Nedu, poate fi vizitată în perioada 13 - 31 august 2014, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

Proiectul „Exponatul lunii” inaugurat anul trecut de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV