Metal Galaţi, la două victorii de titlul de campioană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mâine, în organizarea celor de la Dinamo, la Bucureşti, se desfăşoară al patrulea şi ultimul turneu al grupei locurilor 1-4, în care se decide campioana la volei feminin. Metal porneşte ca mare favorită, echipa gălăţeană fiind foarte aproape de al patrulea titlu naţional consecutiv.

Şanse uriaşe pentru Metal Galaţi de a deveni pentru a patra oară consecutiv campioană naţională, în ciuda uriaşelor probleme financiare cu care s-a confruntat în acest sezon, cu salarii neplătite jucătoarelor de câteva luni.


Parcursul perfect din precedentul turneu le-a adus pe voleibalistele echipei din Galaţi în postura de lider în clasament, cu un avans consistent înaintea ultimelor trei etape, cele ale turneului din sala Extreme din Bucureşti. Metal are două victorii mai mult decât celelalte două pretendente la titlu, Dinamo şi Tomis. Astfel, formaţia antrenată de Zoran Terzic, are chiar şi varianta unei singure înfrângeri pentru a fi sigură de titlu. Fiecare dintre rivale, Tomis şi Dinamo, speră într-o minune, ceea ce ar înseamna ca una din ele să câştige toate cele trei meciuri iar Metal să piardă două, caz în care campioana ar fi decisă la setaveraj.


Vineri, de la ora 15.00, Metal va juca cu Ştiinţa Bacău, meci în care, teoretic, băcăuancele nu pot pune probleme, iar de la ora 18.00 se va juca partida dintre Dinamo Bucureşti şi Tomis Constanţa, acest din urmă meci urmând să scoată una dintre combatante din duelul pentru primul loc.

Sâmbătă, de la ora 15.00, un joc cu caracter decisiv, între Metal şi Tomis, la finalul căruia, în cazul unei noi victorii, formaţia gălăţeană ar putea avea titlul asigurat. De la ora 18.00 se va juca meciul Dinamo - Ştiinţa.

Programul de duminică: ora 15.00 Tomis - Ştiinţa, ora 18.00, Metal - Dinamo, apoi festivitatea de premiere.

Mai multe pentru tine:
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Jaful deceniului la Luvru: au fost arestați doi suspecți. Unul dintre ei încerca să fugă în Algeria