Membrii unui clan interlop, prinşi după ce au cumpărat băutură cu bani falşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dura Lucian Vasile (stânga) şi Dura Stelea Foto: vremeanoua.ro

Stelea Dura (57 de ani) şi Lucian-Vasile Dura (25 de ani) au fost trimişi în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, după ce au contrafăcut banconote de 50 de lei şi 100 de lei ca să cumpere băutură.

Păgubiţii, mici comercianţi, au realizat rapid că banii sunt falşi, iar cazul a intrat în colimatorul poliţiştilor, care i-au identificat şi i-au pus sub acuzare pe făptaşi. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Galaţi, iar după jumătate de an de judecată, pe 18 mai, membrii clanului Dura s-au înţeles cu persoanele de la care au cumpărat băutură cu bani falşi pentru a acoperi prejudiciul, instanţa de judecată acordând şi un termen de judecată în acest sens.

Oamenii legii au descoperit că, începând cu luna mai 2016, Stelea Dura şi Lucian-Vasile  Dura, împreună cu o altă persoană, Ilie Cornel, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni din sfera falsificării de monedă, fiind identificate bancnote contrafăcute în cupiură de 50 lei şi 100 de lei. „Modul de operare a constat în iniţierea unor relaţii comerciale de mică amploare, care le-a permis plata  în numerar, inculpaţii achiziţionând băuturi alcoolice de la diferite persoane fizice folosind ca mijloc de plată fraudulos bancnote falsificate în cupiură de 50 lei şi 100 de lei. Prejudiciul estimat este în sumă de 8.600 lei“, susţin procurorii DIICOT. 

Lupte în stradă cu săbii şi cuţite

Pe septembrie 2016 procurorii DIICOT Galaţi i-au reţinut pentru 24 de ore pentru constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune. Pe 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galaţi a emis mandate de arestare preventivă pentru Stelea   Dura şi Cornel Ilie, în timp ce Lucian Vasile Dura a fost plasat sub control judiciar, măsurile preventive fiind menţinute şi în prezent. Dacă se va ajunge la o înţelegere între membrii clanului interlop şi comercianţii păgubiţi, Stelea Dura şi Lucian Vasile Dura vor beneficia de o reducere a pedepselor.

Membrii clanului Dura au fost implicaţi în mai multe scandaluri, ultimul având loc în noaptea de 25 spre 25 iunie 2016, când o parte dintre aceştia s-a încăierat cu câţiva luptători MMA (Arte Marţiale Mixte) într-un bar din zona staţiei CFR Bârlad. În urma confruntării extrem de violente, doi membri ai clanului Dura, Robert Dura şi un unchi de-al său, dar şi Marian Albişor, luptător MMA, au avut nevoie de îngrijiri medicale serioase pentru a-şi reveni. Pe 29 iunie 2016, poliţiştii şi jandarmii au efectuat 19 percheziţii domiciliare, în urma cărora au confiscat un număr impresionant de săbii, bâte şi cuţite, reuşind atunci să calmeze spiritele între cele două grupări, conflictul fiind pe punctul de a degenera într-un adevărat război stradal în Bârlad.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent