Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Marionete de la Galaţi merge anul acesta la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii din Iaşi au plecat cu Marele Premiu de la Galaţi. Foto: Teatrul Gulliver

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver” a ajuns la final. După cinci zile, în care s-au jucat douăzeci de spectacole care au acoperit o gamă complexă de abordări repertoriale şi tehnici de mânuire, cele mai bune reprezentaţii au fost premiate aşa cum se cuvine.

Juriul acestei ediţii, format din Florica Ichim, critic de teatru şi preşedinte al juriului, Radu Dinulescu, regizor de teatru şi Ilie Zanfir, profesor, a înmânat aseară mai multe premii.

Marele Premiu a ajuns anul acesta la Iaşi, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, pentru spectacolul ”Prinţul fericit”,scenariu/adaptare de Daniela Magiaru, regia Radu Alexandru Nica.

Premiul special al juriului a plecat către Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” Craiova pentru spectacolul “Prinţul broască”, scenariu/adaptare de VeselinBoidev după Fraţii Grimm, regia TodorValov, iar Premiul pentru regie a fost  acordă domnului Radu Alexandru NICA pentru regia spectacolului ”Prinţul fericit”, scenariu/adaptare de Daniela Magiaru, al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi.

Premiul pentru concepţie grafică digitală i-a fost conferit lui Nicu Stănescu pentru concepţia grafică digitală a spectacolului “Vasilache, Mărioara şi invitaţii” al Teatrului “FaniTardini” – secţia Păpuşi “Gulliver” Galaţi.

Ppremiul pentru muzica din spectacol a ajuns la Cari Tibor pentru muzica spectacolului “Da Yang şi Prinţesa Da Yin”, inspirat de o poveste orientală, al Teatrului pentru Copii şi Tineret “Gong” Sibiu, în vreme ce premiul pentru mânuire a ajuns la actorili din spectacolul “Dragonul”, scenariu/adaptare Liliana Gavrilescu, al Teatrului pentru Copii “Ciufulici” Ploieşti.

Premiul pentru originalitate scenografică a fost oferit anul acesta lui Mihai Androne pentru scenografia spectacolului „Dragonul”, scenariu/adaptare Liliana Gavrilescu, al Teatrului pentru Copii „Ciufulici” Ploieşti.

În plus, pe lângă aceste premii, cotidianul local „Viaţa Liberă” acordă, la fiecare ediţie, premiul Dan Ganea, în memoria acestui fost actor şi director al Teatrului de Păpuşi „Gulliver” şi iniţiator al festivalului. Anul acesta, premiul a fost oferit actorilor de la Gulliver, pentru spectacolul„Vasilache, Mărioara şi invitaţii”.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete