„MaMe”, spectacolul inedit de pe scena Teatrului Dramatic Galaţi care aduce în scenă femei anonime  VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Teatrul Dramatic Galati

Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi, luni seară, la „MaMe”, o reprezentaţie inedită în care patru femei anonime, despre care nimeni nu ştia nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrâneţe şi ceea ce ne uneşte pe toţi când auzim sau pronunţăm cuvântul „mama”

„MaMe” este un spectacol biografic realizat prin metoda devised theatre (creaţie colectivă) şi este primul spectacol de acest fel din repertoriul Teatrului „Fani Tardini”.  Textul spectacolului este scris de actorii din distribuţie împreună cu regizorul, pornind de la amintirile actorilor şi de la relaţiile acestora cu mamele din viaţa reală. Patru femei anonime, despre care nimeni nu ştia nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrâneţe şi ceea ce ne uneşte pe toţi când auzim sau pronunţăm cuvântul mama.

Regia spectacolului „MaMe” este semnată de Cristian Ban, iar scenografia de Iulia Gherghescu, amândoi la prima colaborare cu Dramaticul gălăţean. Din distribuţie fac parte Svetlana Friptu, Radu Horghidan, Ana Maria Ciucanu, Ionuţ Moldoveanu, Elena Anghel, Ştefan Forir, Oana Mogoş, Răzvan Clopoţel.

„Sunt nişte teme care mă interesează. Acum m-a interesat faptul că ajungem la o vârstă la care ne vedem mamele, părinţii, mătuşile, unchii îmbătrânind şi, cumva, ne raportăm altfel la ei şi la bătrâneţe. Bătrâneţea e o temă importantă care apare în spectacol şi care mă interesează foarte mult. Ajungem la vârsta aia la care nu mai suntem adolescenţi, nu ne mai răzvrătim împotriva părinţilor, ci ne maturizăm şi îi privim cu alţi ochi. Cred că acesta este momentul pe care spectacolul a încercat să îl surprindă. Văd şi la prietenii mei, şi la alţi colegi de vârsta noastră că se schimbă raportul lor faţă de părinţi. Părinţii nu mai sunt oameni ăia enervanţi care îţi zic una, alta, ci începi să le vezi slăbiciunile, defectele şi timpul care îşi pune amprenta asupra lor. „MaMe” nu e un spectacol de 8 Martie. E un pretext – dar un pretext bun, cred – de a vorbi despre chestii mai generale şi mai profunde şi care nu sunt neapărat comode.”,  a declarat Cristian Ban, regizorul spectacolului „MaMe”.

    

„În distribuţia acestui spectacol sunt oameni care au membri ai familiei care nu mai sunt. Eu am văzut spectacolul într-o fază de repetiţii, m-a emoţionat foarte mult, dar ce mi se pare miraculos este că, datorită acestui spectacol, acei oameni care nu mai sunt fizic, cât timp acest spectacol se va juca, ei vor continua să trăiască pentru că sunt întruchipaţi de actori, sunt prezentate biografiile lor. Doar teatrul are forţa asta magică, uneori, să învie oamenii.”, spune Radu Nichifor, directorul artistic al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” .

    

„„MaMe” îi dă spectatorului timp să aibă momente în care reflectează şi face anumite introspecţii, se gândeşte la el, la viaţa lui şi mi se pare frumos că avem momente în spectacol în care avem ocazia să ne gândim toţi, împreună, actorii şi publicul. Poate e un exerciţiu neteatral, dar e un exerciţiu uman extraordinar. 400 de oameni să stea împreună şi să se gândească la acelaşi subiect mi se pare că e un lucru pe care teatrul ar trebui să îl facă mai des.”, povesteşte Radu Horghidan, actor.

Spectacolul „MaMe” are o durată de o oră şi jumătate şi nu are pauză. Producţia este nerecomandată minorilor cu vârsta sub 12 ani.

Regia spectacolului „MaMe” este semnată de Cristian Ban, iar scenografia de Iulia Gherghescu, amândoi la prima colaborare cu Dramaticul gălăţean.

Din distribuţie fac parte Svetlana Friptu, Radu Horghidan, Ana Maria Ciucanu, Ionuţ Moldoveanu, Elena Anghel, Ştefan Forir, Oana Mogoş, Răzvan Clopoţel.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026