Mâine, la Galaţi începe distribuirea formularelor pentru ajutorul de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele cu venituri mici pot beneficia de ajutoare de căldură

Cele 37.500 de formulare au ca punct de plecare Primăria Galaţi, ajung la Apaterm, apoi la asociaţii de proprietari, urmând să ajungă într-un final tot la Apaterm. Ele vor trebui completate până la sfârşitul săptămânii.

“Formularele vor fi distribuite către asociaţiile de proprietari/locatari astfel încât cererile să fie completate de către gălăţenii îndreptăţiţi să beneficieze de ajutor pentru plata căldurii”, a declarat George Cubasa, directorul Apaterm.

Ajutoarele se acordă diferenţiat, în funcţie de venit, persoanelor care folosesc ca sursă de încălzire energia termică, gazele naturale, lemnele, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Condiţia este ca persoanele care solicită ajutorul să depună la Primărie sau la administratorul blocului o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.


Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea