Mai multe şcoli au sesizat Poliţia Locală cu privire la numărul mare de absenţe acumulate de elevi. Părinţii elevilor chiulangii, amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali din cadrul Secţiilor de Ordine Publică Galaţi şi cei de la Intervenţie Rapidă acţionează pentru limitarea abandonului şcolar, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ.

În primele două luni de derulare a Planului de măsuri “Siguranţa în şcoli”, plan care se desfăşoară în intervalul septembrie 2019 – iunie 2020, poliţiştii locali au organizat 30 de acţiuni (de informare şi prevenţie). În lunile septembrie – octombrie, oamenii legii au legitimat un număr de 197 de persoane (91 de elevi) şi au aplicat 136 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 23.000 de lei.

Amenzile au fost date pentru: murdărirea domeniului public, parcarea pe trotuar, comerţ neautorizat (HCL 260/2018), consum de băuturi alcoolice, tulburarea ordinii şi liniştii publice (Legea 61/1991), alte 44 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea Legii 349/2002, iar un număr de 43, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002.

În cadrul Planului de măsuri “Siguranţa în şcoli”, 16 elevi au fost depistaţi în timp ce absentau de la cursuri, iar alţi 61 au fost sancţionaţi pentru diverse abateri (fumat în loc nepermis, murdărirea domeniului public).

“Poliţia Locală Galaţi derulează în acest an de învăţământ un program propriu de activităţi ”Siguranţa în şcoli 2019-2020”. Urmărim printre altele, siguranţa elevilor, cadrelor didactice dar şi a părinţilor, în imediata apropiere a unităţilor şcolare, folosirea marcajelor pietonale, şi nu în ultimul rând, modul de parcare a autoturismelor, ştiut fiind faptul că deseori unii părinţi, din grabă sau din dorinţa de a lăsa minorii cât mai aproape de intrarea în şcoală, parchează neregulamentar. Amenzile pentru aceste contravenţii sunt la nivelul minim de 700 lei, cu posibilitatea de a plăti în 15 zile jumătate din minim, adică 350 lei, dar şi cu avertisment. Recomand participanţilor la trafic, respectarea legislaţiei rutiere pentru a nu pune în pericol alte persoane şi pentru fluidizarea traficului”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

Amenzi şi închisoare pentru părinţi în caz de abandon şcolar

Tot în cadrul Planului de măsuri “Siguranţa în şcoli”, pe perioada anului şcolar 2019 -2020, poliţiştii locali vor avea în atenţie posibilele cazuri de abandon şcolar. Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, poliţiştii locali împuterniciţi de Primarul Municipiului pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai căror copii nu urmează cursurile învăţământului obligatoriu.

Amenzile variază între 100 şi 1.000 de lei ori muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal. În unele situaţii, aceştia sau reprezentanţii legali pot fi traşi la răspundere pentru „împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu”, care constituie infracţiune prevăzută la art. 380, din Codul Penal, pedeapsa fiind de până la un an închisoare.

De la începutul noului an şcolar, Poliţia Locală Galaţi a fost sesizată de trei unităţi de învăţământ cu privire la numărul mare de absenţe pe care le-au acumulat patru elevi din învăţământul gimnazial.

Reamintim că, în anul şcolar 2019-2020, Poliţia Locală Galaţi, monitorizează zece şcoli, câte două pentru fiecare secţie de ordine publică. Unităţile de învăţământ sunt: Şcoala Gimnazială nr. 28 şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” – Secţia nr. 1 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 10 şi Şcoala Gimnazială nr. 11 – Secţia nr. 2 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 5 şi Şcoala Gimnazială nr. 43 – Secţia nr. 3 Poliţie Locală; Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” şi Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” – Secţia nr. 4 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 19 şi Colegiul Tehnic „Radu Negru” – Secţia nr. 5 Poliţie Locală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”