Mai multe elicoptere IAR 330 vor survola oraşul Galaţi, de Sfântul Ilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhiva

Primăria municipiului Galaţi anunţă că marţi, 20 iulie, în cadrul sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene Române, mai multe elicoptere IAR 330 vor survola deasupra oraşului.

Aviatorii militari români sărbătoresc pe 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. 

Potrivit Primăriei Galaţi, miercuri, 20 iulie, în intervalul orar 10.50 -11.20, mai multe elicoptere IAR 330 vor survola zona oraşului.

„În fiecare an, pe data de 20 iulie, este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Baza 95 Aeriană Bacău onorează, prin executarea unor zboruri, contribuţia tuturor militarilor şi civililor care şi-au pus destinele în slujba <Aripilor Româneşti>”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Survolul aeronavelor se va executa cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare şi vor fi luate toate măsurile de siguranţă necesare, astfel încât impactul asupra comunităţii locale să fie minim, anunţă MApN. 

Potrivit Wikipedia, IAR 330 este un elicopter de luptă produs de IAR sub o licenţă cumpărată de la firma franceză Aérospatiale. A fost una dintre puţinele colaborări în plan militar dintre o ţară NATO şi una din blocul comunist, programul începând în iulie 1974. Au fost produse peste 163 de exemplare, aproximativ 57 fiind exportate (în ţări precum Pakistan, Coasta de Fildeş, Emiratele Arabe Unite, Sudan, Ecuador). 

Elicopterele IAR 330 au aproape cinci decenii de existenţă în serviciul Armatei Române. 

Vă recomandăm şi:

Premieră naţională: Un proiect de aproximativ 80 de milioane de euro a fost aprobat de CE în doar trei luni 

Cum au ajuns elveţienii să construiască o staţie de epurare pentru România. Proiect unic în ţară

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry