Locțiitorul președintelui unei secții de votare a venit la program euforic și mirosind a alcool. Reclamat și înlocuit de BEJ Galați

0
Publicat:

A venit băut la secția de votare. Un locțiitor de președinte de secție de votare a fost înlocuit de Biroul Județean Galați, deoarece „emana halenă alcoolică și era euforic”.

Bărbatul a refuzat testarea cu etilotestul FOTO: Poliția Română/Arhivă

De la începerea votării, până la ora 15:00, la nivelul județului Galați, au fost sesizate șapte posibile incidente, toate acestea aflându-se în curs de verificare.

Într-un caz, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Tecuci au fost sesizați de către președintele unei secții de votare din municipiul Tecuci, cu privire la faptul că locțiitorul acestuia, un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, „ar fi emanat halenă alcoolică și era euforic”.

„După ce bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, Biroul Electoral Județean a dispus înlocuirea acestuia”, a transmis Poliția Galați.

Tot la Galați, polițiștii cercetează o femeie, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Galați, pentru fraudă la vot, după ce „s-ar fi prezentat la o secție să voteze, în baza unei cărți de identitate care figurează anulată”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine