Judeţul Galaţi s-a prăbuşit în topul prezenţei la vot, după orele amiezei. De vină ar putea fi canicula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezenţa la vot a orăşenilor gălăţeni a fost mai mare decât media pe ţară

Orăşenii gălăţeni cu drept de vot au dovedit mai mult spirit civic decât cei care locuiesc în mediul rural şi s-au prezentat la urne în număr mult mai mare.

Ţinând cont de prezenţa la vot a 11,24% din populaţia judeţului Galaţi, până la ora 10.00, electoratul de la noi se clasa la acel moment pe un onorabil loc opt pe ţară.

La ora 14.00 însă, probabil din cauza caniculei care s-a înteţit după prânz, gălăţenii cu drept de vot au coborât în clasament până la locul 21, cu o prezenţă la urne de 21,56% (faţă de 21,37%, la nivel naţional).

Se cuvine remarcat că numărul orăşenilor care au înfruntat soarele arzător până la secţiile de votare a fost mai mare decât cel al gălăţenilor din mediul rural.

Astfel, dacă până la ora 10.00, locuitorii din satele gălăţene ocupau locul 14 pe ţară (cu o participare de 10,47%), la ora 14.00, „căzuseră" pe locul 25 (cu o participare de 19,84%, faţă de media naţională 22,09%).

În schimb, orăşenii s-au clasat pe locul cinci dimineaţă şi 15 după prânz, depăşind de fiecare dată media pe ţară.

Se cuvine remarcat că la alegerile locale din iunie, până la ora 14.00, votaseră 26,56 % dintre gălăţeni, aşadar cel puţin până la această oră, interesul pentru referendum pare a fi mai scăzut.

Situaţia s-ar putea schimba radical spre seară după ce va mai domoli zăduful pe care probabil că evită să-l înfrunte mulţi dintre gălăţenii care intenţionează să voteze.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră