Judecătoria Galaţi se va muta în casă nouă. Sediul instanţei va fi construit pe locul unei foste unităţi militare dezafectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Justiţiei din Galaţi Foto: arhivă Adevărul

Discuţiile pe marginea construcţiei unui nou sediu pentru instanţa gălăţeană se poartă de ani de zile, dar abia acum acestea au căpătat contur.

Curtea de Apel Galaţi a alocat fonduri pentru demolarea unei foste unităţi militare de pe strada Coşbuc din Galaţi, dar şi pentru ridicarea unui nou sediu pentru Judecătoria Galaţi. Informaţiile ne-au fost furnizate de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, judecătorul Cosmin-Răzvan Mihăilă, care estimează că noul imobil va fi finalizat în 4-5 ani.

Judecătoria Galaţi este în momentul de faţă una dintre cele mai aglomerate instanţe din România, cu peste 30.000 de dosare instrumentate în fiecare an.

Prin plecarea judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate de la Judecătoria Galaţi din Palatul Justiţiei, va exista spaţiul necesar pentru funcţionarea în condiţii normale a Tribunalului şi Curţii de Apel Galaţi, dar şi a Serviciului de Probaţiune.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete