Întreprinzători din mai multe judeţe şi-au serbat ziua astăzi la Galaţi, la Forumul Naţional al IMM-urilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Galaţiul găzduieşte, timp de două zile, Forumul Naţional al IMM-urilor, manifestare care reuneşte numeroşi oameni de afaceri din oraş, dar şi din alte judeţe, reprezentanţi ai patronatelor, băncilor şi statului.

Forumul, care se organizează pentru prima dată în oraşul de la Dunăre, a debutat astăzi cu o expoziţie de produse alimentare bio a Asociaţiei Eco-Partner, dar şi cu un stand „Carte pentru IMM", organizat de Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

Astăzi avem o dublă sărbătoare. Este vorba despre Ziua Întreprinzătorului şi Forumul Naţional al IMM-urilor. Este esenţial ca toată lumea să înţeleagă că întreprinderile sunt principalul furnizor de locuri de muncă , dar şi de Produs Intern Brut. Acum doi ani s-a declanşat criza internaţională, care s-a reflectat şi în România. La noi a fost mai profundă din cauza nivelului scăzut de trai, însă criza s-a oprit. Sunt semne că se mişcă economia, iar anul viitor se anunţă unul foarte bun, în care am putea înregistra o creştere economică de 7-8%", a declarat Ovidiu Nicolaescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNPMMR).

Evenimentul cuprinde trei dezbateri destinate întreprinzătorilor, care abordează teme precum serviciile de finanţare pentru IMM-uri, starea de sănătate a managementului din România, servicii şi programe pentru IMM-uri, dar şi parcurile industriale.

"Ştiu că efectele crizei economice au lăsat urme adânci în activitatea firmelor şi acest lucru s-a reflectat şi asupra autorităţilor locale. Nu trebuie, însă, să lăsăm efectele crizei numai pe umerii sectorului privat, dar nici nu trebuie să le punem, exclusiv, pe seama autorităţilor. Îmi exprim, aşadar, convingerea că perioada ce va urma va fi una pozitivă pentru sectorul economic şi vă doresc să aveţi parte de putere să rezistaţi pentru a trece definitiv peste momentele negre care ne afectează pe toţi de prea multă vreme. Urez succes lucrărilor Formului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România şi în speranţa unei bune colaborări îi felicit pe cei care l-au organizat la Galaţi, în oraşul de la Dunăre, o viitoare capitală economică a Euroregiunii „Dunărea de Jos", a spus Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.

Forumul Naţional al IMM-urilor se va încheia sâmbătă, la ora 14.00, după o serie de activităţi cu caracter intern ale CNPMMR.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul