Întâlnire CJI la Galaţi: Provocări ale discursului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnirea va avea loc la Colegiul Cuza din Galaţi. Foto: Adevărul

Evenimentul face parte din proiectul Competenţe media pentru liceeni în lupta împotriva  discriminării şi a discursului incitator la ură în presă, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu organizaţia norvegiană Norsensus Mediaforum. Proiectul – se adresează unui număr de peste 200 de liceeni, profesori de liceu, jurnalişti, bloggeri si activişti ai societăţii civile din 10 oraşe ale României.

Centrul pentru Jurnalism Independent va organiza miercuri, 22 octombrie, o întâlnire între jurnalişti, activişti pe tema răspunderii civile şi profesionişti în domeniul relaţiilor publice pe tema răspunderii civile, penale sau etice a celor ce comunică public.

Intoleranţa a devenit o prezenţă comună în discursul public din România. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, tema diversităţii etnice sau religioase a fost deja folosită în poziţionarea pro sau contra unor candidaţi. Noul Cod Penal prevede pedepse cu închisoarea pentru instigarea la discriminare.

În plus, sfera vieţii private a devenit temă de dispută între Curtea Constitiuţională şi serviciile de informaţii. Publicarea de informaţii din dosarele de corupţie poate fi pedepsită, şi ea, cu închisoarea. Toate acestea constituie adevărate  provocări la adresa comunicării publice, cu care jurnaliştii, ONG-urile şi profesioniştii de PR se confruntă zi de zi.

Discuţia noastră îi va ajuta pe participanţi să distingă aspectele legale şi etice ale comunicării publice, în special cele legate de viata privată, discriminare şi discurs incitator la ură. Vom avea ca punct de plecare concluziile proiectului „Cazuistica libertăţii de exprimare în jurisprudenţa românească”, în care CJI a  dezvoltat studii de caz privind, în principal, libertatea de exprimare în mediul online. Vom prezenta, de asemenea, concluziile desprinse din seria de cursuri pentru liceeni organizate de CJI în vara acestui an pe tema discriminării în mass-media, cursuri  la care au participat şi elevi şi profesori din Galaţi.

Întâlnirea va fi facilitată de Cristina Lupu, director de programe al CJI şi va debuta la ora 17.00, la Colegiul Naţional Al. I Cuza (Aleea Şcolii, nr 1 – Galaţi).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG