Video Insula de nisip din dreptul oraşului Galaţi cotropeşte tot mai mult mijlocul Dunării FOTO/VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua insulă din mijlocul Dunării de la Galaţi în septembrie 2018 FOTO Costel Crângan

Autorităţile care se ocupă de administrarea Dunării spun că nu există deocamdată un pericol imediat în ceea ce priveşte şenalul navigal. Faptele îi contrazic: în toamna lui 2017 o navă sub pavilion străin a eşuat pe banc şi a fost nevoie de o intervenţie complicată pentru a fi salvată.

Semnalată pe prima dată acum cinci ani, ca un firav banc de nisip aflat la mai puţin de un metru sub apă, insula care tocmai ia naştere în mijlocul Dunării, chiar în faţa oraşului Galaţi, „a văzut lumina zilei” în vara anului 2015.

La început a fost privită ca o mare curiozitate. Oamenii şi-au făcut fotografii cu ea (de pe mal sau de la faţa locului, unde au ajuns cu bărcile), au filmat-o chiar şi cu drona, apoi interesul „turistic” s-a stins, încet-încet, lăsând loc îngrijorării că traficul naval ar putea fi afectat.

Primele probleme serioase au fost raportate în vara lui 2017, atunci când insula – deja ajunsă la o lăţime de câţiva metri şi la o lungime de circa 300 de metri (VIDEO) – a început să facă necazuri companiei care se ocupă de administrarea traversării fluviului cu bacul, între Galaţi şi judeţul Tulcea.

Capătul dinspre amonte al bancului de nisip s-a extins chiar pe traseul bacurilor care au fost nevoite să ocloească circa 500 de metri mai la deal, către portul mineralier. Desigur, cu costuri suplimentare.

Anul acesta lucrurile s-au complicat şi mai mult, căci insula are deja aproape un kilometru lungime, iar lăţimea ei trece de 20 de metri în unele zone. Iar cei de la Trecere Bac au probleme şi trebuie să ducă din nou ambarcaţiunile pe un traseu ce ocoleşte.

„Anul trecut au fost probleme, insula nu ajungea până în dreptul Punctului de Trecere Bac, dar se prelungea pe sub apă, erau multe depuneri. Anul acesta situaţia se repetă. O dragă sapă la gura Siretului, sunt multe aluviuni”, a declarat Grigore Crăciun, şeful flotei Navrom Bac. 

Cum arată insula acuma puteţi vedea în materialul video de mai jos.

Totuşi, în ciuda inconvenientelor de la trecerea cu bacul, autorităţile care au în administrare Dunărea spun că insula care se tot întinde în mijlocul fluviului nu încurcă deocamdată vapoarele şi convoaiele de mari dimensiuni.  Cei de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi dau asigurări limba de pământ nu se află pe şenalul navigabil, astfel că nu au luat încă nicio măsură în ceea ce o priveşte.

„Nu-i problemă, apare în fiecare an dacă Dunărea scade sub cota 200. Insula apare şi eventual se măreşte în funcţie de debitul Dunării. Dar pentru vapoarele care trec prin dreptul oraşului Galaţi nu sunt probleme, între insulă şi şenalul navigabil sunt 300 de metri. S-a întâmplat şi în alţi ani, insula apare atunci când Dunărea este scăzută, din cauza lăţimii Dunării, a vitezei curentului apei mai mică decât viteza curentului la malul drept, acolo se depun aluviuni, se formează un banc”, a explicat directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Dorian Dumitru.

Iată cum arăta insula în 2015, când era de cel puţin 10 ori mai mică faţă de anul 2018.

Totuşi, autorităţile spun că monitorizează cu atenţia evoluţia bancului de nisip, care este pe cale să ajungă un fel de plajă exclusivistă (nisipul este foarte fin), dar şi un soi de „tribună politică”. Pe nisip a fost scris, acum câteva săptămâni, un uriaş mesaj cu conţinutul „La naiba PSD”.

O navă sub pavilion străin a eşuat deja pe bancul de nisip din dreptul oraşului Galaţi.

În toamna anului trecut (mai exact pe 19 octombrie 2017), insula din mijlocul Dunării a produs un prim incident naval, după ce o navă sub pavilion străin a eşuat pe o porţiune ascunsă sub apă a uriaşului banc format din aluviuni. Operaţiunea de salvare, care a durat câteva ore, a fost filmată de reporterii „Adevărul”. 

Nava se numeşte „Sithonia”, este sub pavilion St.Vincent Grenadines, are o lungime de 108 metri, o lăţime de 17 metri şi un pescaj de 7 metri, iar incidentul de navigaţie s-a produs în timp ce aceasta pleca din Portul Galaţi şi a dorit să facă o manevră de întoarcere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima