„Inimă de Copil” nu se dă bătută de ger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din membrii Caravanei Foto: Adrian Obreja

Zilele acestea, Fundaţia „Inimă de Copil” a derulat o campanie impresionată de strângere de fonduri. Organizaţia a continuat campania de strângere de fonduri pentru copiii năpăstuiţi, în ciuda vremii potrivnice.

Caravana “Inimă de Copil” merge înainte, prin ger şi nămeţi. Deşi vremea a fost îngrozitoare în ultimele zile, fundaţia şi-a desfăşurat activitatea aproape normal. O bucurie mare pentru organizatori a fost faptul că obiectele confecţionate de copiii cu nevoi speciale au fost foarte căutate de clienţi, unii dintre ei fideli, care au participat şi la campaniile din anii anteriori.

“A fost impresionant pentru noi şi încurajator pentru voluntari să reîntâlnim oameni care ne cunoşteau şi  cunoşteau activitatea fundaţiei noastre. Ei au ales să cumpere şi acum, ca şi în anii trecuţi, vaze şi alte obiecte decorative  realizate de tinerii noştri cu nevoi speciale în atelier, conştienţi fiind că în felul acesta ne ajută să-i ajutăm mai departe pe cei care au nevoie de noi”, a declarat Anca Aurora Chiosa, responsabil comunicare “Inimă de Copil”.

Condiţiile meteo de la începutul săptămânii au determinat anularea standurilor fundaţiei din galeriile Real şi Tiglina 1,  iar singurul loc în care gălăţenii au putut întâlni caravana a fost Winmarkt-Modern. De joi, însă, standurile au fost prezente în toate locurile stabilite, iar campania a intrat în normalitate.

Trebuie să remarcăm faptul că o contribuţie importantă în strângerea fondurilor au avut-o şi de această dată voluntarii fundaţiei. Ne referim aici în special la liceeni care, destul de surprinzător, s-au aflat în primele rânduri ale campaniei.

“Aşteptăm gălăţenii şi în zilele următoare să viziteze standurile noastre, să cumpere obiectele lucrate în atelier de tinerii cu nevoi speciale, cu ajutorul voluntarilor şi personalului”, a mai spus  Anca Aurora Chiosa.

Banii strânşi vor fi folosiţi pentru sprijinirea copiilor din familii defavorizate, precum şi a celor cu dizabilităţi. Organizatorii au promis că la sfârşitul campaniei vor da publicităţii sumele adunate şi destinaţia lor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă