Inedit/Deţinutele din Penitenciarul Galaţi au împărţit mărţişoare la bătrânii din Căminul de Persoane Vârstnice "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul programului de menţinere a legăturii cu comunitatea, ieri, 8 Martie 2011, Serviciul Educaţie din cadrul Penitenciarului Galaţi a derulat două activităţi în care au fost implicate femei private de libertate.

Deţinutele femei aflate în custodia Penitenciarului Galaţi, însoţite de personalul Sectorului Educaţie, au vizitat persoanele vîrstnice din Căminul de Persoane Vârstnice "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi pentru a le oferi mărţişoare, confecţionate de acestea în cadrul atelierelor de terapie ocupaţională.

Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 26 a susţinut un mic program artistic şi a dăruit deţinutelor femei flori şi mărţişoare, activitate desfăşurată în colaborare cu Protoieria Galaţi.

"Aceste activităţi au avut loc în scopul păstrării echilibrului psihosomatic al persoanele private de libertate şi crearea unui cadru favorabil de satisfacere a trebuinţelor de sociabilitate, formarea şi dezvoltarea la persoanele private de libertate a unor abilităţi şi deprinderi care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine, descoperirea şi dezvoltarea unor aptitudini şi talente artistice", a declarat Safta Trincu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online