Inconştienţă la volan. Şoferi băuţi şi fără permis, depistaţi de poliţişti în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au surprins patru şoferi care consumaseră alcool înainte de a se urca la volan, iar unul dintre ei nu avea nici dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe 10 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi au oprit în trafic, pe D.N. 26, între localităţile Tuluceşti şi Tătarca, un autoturism condus de un bărbat de 49 ani, din Galaţi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge, poliţiştii întocmind dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au depistat în trafic, un alt conducător auto aflat sub influenţa alcoolului. Acesta, un bărbat de 33 ani, din comuna Smârdan, a prezentat la testarea alcoolscopică o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificării acestuia în bazele de date ale Poliţiei, s-a constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Pe 11 februarie, poliţiştii gălăţeni au depistat în trafic, doi conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului. Astfel, primul dintre aceştia, care a prezentat la testarea alcoolscopică o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost depistat pe D.J. 251 C, pe raza comunei Valea Mărului, conducând un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

Cel de-al doilea, un bărbat de 39 ani, din comuna Tuluceşti, a fost depistat în jurul orei 23.10, conducând un autoturism pe D.N. 26. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Ambii şoferi au fost conduşi la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar poliţiştii au deschis dosare penale pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026