Incendiu de proporţii la Ferma Piscicolă Brateş. Au ars opt hectare de stuf, iar focul era să provoace explozia unei conducte de gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii s-au chinuit ore în şir să stingă incendiul, folosind cinci autospeciale

Pentru că personalul Fermei piscicole nu ajutat pompierii să stingă focul Institutul de cercetări piscicole a fost amendat cu 2500 de lei. Pompierii sunt convinşi că incendiul a fost provocat de o mână criminală

Un incendiu de mari proporţii provocat de aprinderea vegetaţiei uscate a izbucnit marţi după-miază în apropiere de muncipiul Galaţi, mai exact în zona fermei piscicole Brateş şi a fabricii Saltempo.

„Au ars aproximativ opt hectare de vegetaţie uscată, fiind puse în real pericol atât cele două obiective menţionate, cât şi locuinţele individuale din zonă. Incendiul a fost lichidat de către pompierii militari din cadrul Detaşamentului Galaţi cu cinci autospeciale. Personalul fermei piscicole nu le-a dat o mana de ajutor pompierilor deşi Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor obligă orice cetăţean să acţioneze şi să intervină cu propriile mijloace la stingerea unor astfel de incendii", a declarat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Flăcările şi fumul provocate de incendiu au fost vizibile de la mai mulţi kilometri distanţă.

La un moment dat, focul s-a apropiat de o ţeavă de gaze şi a existat pericol de explozie, dar din fericire focul a fost stins în timp util.

Focul a izbucnit în cinci locuri simultan şi de aceea pompierii cred că la mijloc este o mână criminală.

Pentru că personalul fermei piscicole nu a contribuit la stingerea incendiului Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi - care are în proprietate ferma piscicolă Brateş a fost amendat de către Inspecţia de Prevenire a ISUJ Galaţi cu suma de 2500 lei.

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, atenţionează gălăţenii că nerespectarea măsurilor de prevenire

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie