Incendiu de amploare în Pechea! Flăcările care au cuprins două locuinţe ameninţă şi şcoala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele care ard în acest moment se află chiar lângă şcoala numărul 1 din Pechea, Galaţi. Pompierii se luptă pentru a opri extinderea flăcărilor spre instituţia de învăţământ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Galaţi, incendiul este unul de amploare, întrucât garda de pompieri din Pechea a cerut ajutorul colegilor din Galaţi. Două autospeciale sunt pe drum.

UPDATE ORA 14.50:

Potrivit pompierilor, cauza incendiului este focul deschis.

„ A ars anexa locuinţei lui Romeo Necula. În coteţ au fost găsiţi doi porci morţi. Al treila a fost salvat. Datorită intervenţiei rapide a gărzii de la Pechea, s-a reuşit oprirea extinderii focului spre locuinţa vecină şi spre şcoală “, a declarat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete