În noaptea dintre ani nimeni nu doarme. Nici hoţii, aşa că poliţiştii s-au pregătit pe măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 30 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou, peste 170 de poliţişti gălăţeni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Dispozitivele de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale pe raza localităţilor urbane şi rurale, în special în zonele aglomerate şi în zonele în care vor fi organizate manifestări cultural-artistice în aer liber.

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie, în zona manifestărilor publice organizate în aer liber, activităţile de dirijare a traficului fiind completate de acţiuni pentru combaterea excesului de viteză şi pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

În mod deosebit, în această perioadă, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, va fi monitorizată permanent respectarea legislaţiei referitoare la regimul articolelor pirotehnice.

Poliţiştii gălăţeni vor fi la datorie,  pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror  evenimente care pot afecta  ordinea şi liniştea publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie