IGSU exclude categoric ipoteza potrivit căreia cutremurele de la Izvoarele ar avea la bază exploatările petroliere din zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sondele de petrol din zona Izvoarele respectă întocmai normele de extracţie. Foto: Adevărul

Seria de cutremure din judeţul Galaţi nu poate fi asociată cu influenţa exploatărilor petroliere din zonă, iar analiza probelor de apă potabilă arată că, dacă aceasta nu a corespuns standardelor de calitate, cauza este reprezentată de precipitaţiile masive, informează IGSU, citat de Mediafax

Concluziile aparţin reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi celor care îndeplinesc funcţii de sprijin, se precizează într-un comunicat dat publicităţii astză de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

O altă concluzie este aceea că „martorii montaţi pe locuinţele afectate pentru monitorizarea situaţiei demonstrează că acestea nu au fost afectate de seismul produs în judeţul Vrancea”.

IGSU mai precizează că măsurile ce urmează să fie luate referitor la situaţia din judeţul Galaţi vizează, în principal, identificarea profilului electrometric al solului, analiza în laborator a structurii solului, stabilirea profilului hidrogeologic al apelor subterane şi evaluarea efectelor fenomenelor manifestate asupra construcţiilor şi infrastructurii.

Informaţiile au fost făcute publice după ce la sediul IGSU a avut loc, joi, întrunirea grupului operativ constituit pentru evaluarea situaţiei create de activitatea seismică din judeţul Galaţi.

La întrunire au participat specialişti din Ministerul Educaţiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, Institutul Geologic al României, Centrul Naţional de Cartografie, Institutul URBAN-INCERC, instituţii de învăţământ superior de profil şi IGSU.

Prefectul de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, a declarat joi că numărul şi intensitatea cutremurelor produse în satul Izvoarele au scăzut constant în ultimele zile, precizând că "gradul de degradare a locuinţelor nu este atât de mare încât să pericliteze siguranţa oamenilor".

Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din Galaţi au avut loc peste 200 de cutremure, cel mai afectat fiind satul Izvoarele.

Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend