Grupările puse pe scandal din Galaţi, în vizorul poliţiştilor. Conform estimărilor oficiale, 1.400 de grupuri au fost verificate doar în 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivelul municipiului Galaţi au fost aplicate în jur de 6.000 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi alte 9.000 de amenzi pentru fapte ce contravin prevederilor din HCL 260/2018.

În acest an, Poliţia Locală Galaţi derulează două noi planuri de măsuri, programe operaţionale care au fost realizate ca urmare a nevoilor semnalate la nivelul comunităţii.

“Poliţia Locală va pune accent în 2020 pe activităţile de ordine şi linişte publică şi curăţenia localităţii, motiv pentru care în perioada martie – noiembrie structurile operative (Secţiile de Poliţie locală, Serviciul de Intervenţie Rapidă şi Serviciul de Protecţie a Mediului), vor acţiona la nivelul municipiului Galaţi în cadrul a două planuri de măsuri cu specific. Vorbim de “Grupuri de cartier” şi “Gospodăria Municipiului 2020”. Pe durata a nouă luni, vom derula cu efective sporite, acţiuni specifice, iar în funcţie de analizele zilnice, săptămânale şi lunare, vom proiecta şi alte activităţi care să aibă ca finalitate, un oraş mai sigur şi mai curat”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

Astfel, în perioada 01 martie – 30 noiembrie 2020, pe raza municipiului Galaţi se va derula Planul de măsuri “Grupuri de cartier”, plan care are ca obiectiv principal depistarea grupurilor de persoane predispuse la săvârşirea unor fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aşa cum sunt ele stabilite prin Legea 61/1991, precum şi a unor fapte de încălcare a unor măsuri de gospodărire a municipiului, stabilite prin HCL 260/2018.

În perioada menţionată, 24 de ore din 24, poliţiştii locali din cadrul celor cinci secţii de poliţie locală şi cei de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, vor întreprinde acţiuni, atât individual, cât şi în cooperare, cu forţe sporite, cu precădere în zonele unde în anii precedenţi a fost semnalată prezenţa unor asemenea grupuri.

Cele mai importante abateri prinse în Planul de măsuri “Grupuri de cartier” vizează menţinerea ordinii şi liniştii publice, menţinerea ordinii şi liniştii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, unităţilor sanitare, în parcările auto aflate pe domeniul public său privat al municipiului, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice.

La nivelul municipiului Galaţi au fost identificate 100 de zone unde grupurile de contravenienţi tulbură liniştea publică, iar în unele cazuri comit şi infracţiuni. Anul trecut poliţiştii locali au legitimat în jur de 1.400 de grupuri, dintre acestea doar 12 cu compartament infracţional, grupuri care au fost predate Poliţiei Naţionale în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete