Grav accident rutier pe DN 26. Cinci tineri au fost răniţi, iar şoferul vinovat  a fugit de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii l-au identificat şi reţinut, pe bază de ordonanţă, atât pe autorul accidentului pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, dar şi pe şoferul maşinii lovite de acesta pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri materiale.

Duminică, 17 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.N. 26, unul dintre conducătorii auto implicaţi în acesta părăsind locul faptei.

”La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi condus autoturismul, pe drumul mai sus menţionat, dinspre localitatea Tuluceşti către municipiul Galaţi şi, la un moment dat, ar fi efectuat manevra de întoarcere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Bărbatul, de 25 de ani, aflat la volanul celui de-al doilea autovehicul, precum şi alţi patru tineri, pasageri în autoturism, au fost răniţi, în urma impactului. La scurt timp după producerea accidentului, şoferul care a părăsit locul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat, de 28 de ani, din municipiul Galaţi, ulterior, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

”Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul care a condus celălalt autoturism implicat în accident, nu este posesor de permis de conducere românesc, pentru nicio categorie de vehicule, folosind un permis de conducere fals pe care îl avea asupra sa.

Mai mult, rezultatul analizelor de laborator, după prelevarea de mostre biologice, a arătat că bărbatul era băut, alcoolemia înregistrată fiind de 1,22 g/l alcool pur în sânge”, a precizat comisarul şef Gabriela Costin.

În consecinţă, şi acesta a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, fiind cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri materiale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"