Graficiana de 14 ani pasionată de actorie care va restaura picturi bizantine. „Nu-mi mai este frică să desenez“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Şerbu Foto: Valentin Trufaşu

Cristina Şerbu (14 ani), elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, este pasionată de desen şi pictură de când avea doar câţiva ani. Intenţionează să devină restaurator de picturi, în special de lucrări bizantine, pentru că are o abilitate naturală în a recrea desene.

Povestea Cristinei începe încă de la grădiniţă, când educatoarea a rugat-o, ca şi pe ceilalţi copii, să deseneze ceva legat de Mihai Eminescu, de ziua acestuia. Micuţa l-a pictat pe marele poet, iar educatoarea a rămas uimită de talentul său extraordinar, sugerându-le părinţilor să o înscrie la Liceul de Arte.

Pentru că putea face pictură abia din clasa a V-a, Cristina a urmat cursurile Şcolii de Arte din Galaţi, la clasa lui Ionuţ Mitrofan, desenator, sculptor, creator de benzi desenate şi personaje animate, în prezent profesor de grafică digitală la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.

Cristina este în prezent elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, dar urmează în paralel şi cursuri de modelare şi proiectare 3D la Universitatea ”Junior”. Nu se vede însă făcând carieră pe grafică digitală.

”După atâţia ani de desen, mâna mea se duce mai mult pe clasic la orice desenez”, ne mărturiseşte tânăra artistă pentru care grafica digitală aduce mai mult cu matematica decât cu arta. Înclină acum să meargă pe restaurări de picturi, în special lucrări bizantine, pentru că are un talent înnăscut în a recrea desene, dar este pasionată şi de chimie, astfel încât le va îmbina pentru a putea să-şi vadă îndeplinit visul.

Prin teatru a învăţat să îşi arate emoţiile în pictură

Plănuieşte să facă facultatea de arte în afară pentru a căpăta experienţă, urmând să revină apoi în ţară pentru a profesa. Cristina este fascinată în egală măsură şi de actorie, o artă care ne spune că a transformat-o ca om, dar şi ca artist.

Unul dintre desenele tinerei graficiene FOTO arhiva personală

”Pe mine m-a inspirat o actriţă de teatru muzical, modul cum îşi exprima emoţiile pe scenă a fost impresionant. Am făcut mulţi ani desen şi pot spune că am fost destul de închisă în mine. Prin teatru am învăţat să mă deschid şi să îmi arăt emoţiile. M-a ajutat mult şi la desen. Nu îmi mai este frică să desenez, aşa cum mi-a fost odată. Înveţi prin teatru să te exprimi în foarte multe moduri. Chiar şi la şcoală, la orele de română, m-a ajutat”, ne mărturiseşte adolescenta.

Cristina vrea să devină actriţă, dar nu va renunţa la pasiunea sa pentru desen şi îşi va urma visul de a deveni şi restaurator de artă. ”Ca actor voi avea mult timp liber, aşa cred eu, şi voi avea timp să desenez cât doresc. Nu cred că poţi face ceva doar pentru bani. Trebuie să fie ceva ce îţi place, ce vine din interior”, conchide tânăra artistă, care este convinsă că va reuşi să îşi îmbine armonios pasiunile.

Mai multe pentru tine:
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”