Grădina Publică şi Parcul Rizer - două proiecte întârziate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre proiectele importante ale oraşului - Grădina Publică şi Parcul Rizer - rămân neterminate, deşi termenul limită de finalizare a modernizărilor a expirat de ceva vreme. În aceste condiţii, oamenii se vor buluci, în continuare, să se plimbe pe Faleza Dunării, laolaltă cu roleri şi biciclişti vitezomani!

Încă din startul, perioada de reabilitare a Grădinii Publice părea o veşnicie! Ca să auzim ieri, chiar de la primarul Marius Stan, că „veşnicia” ar mai putea continua. Întrebat, în plenul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, de ce Grădina Publică nu poate fi redeschisă la termen, edilul a replicat: „Întrebaţi-l pe şeful dumneavoastră de partid de ce nu se poate (n.r. - fostul viceprimar al oraşului, Nicuşor Ciumacenco). Întrebaţi-l de ce a acceptat un proiect atât de important fără reabilitarea centrului de interes: fântâna arteziană”, a spus Marius Stan. Aşa se face că, pe lângă cele 5,7 milioane de lei cheltuiţi până acum pentru reabilitare, municipalitatea mai trebuie să scoată încă 300.000 pentru modernizarea fântânii. Din păcate, edilul nu a putut să ne spună când se vor termina lucrările.

Cam acelaşi lucru se întâmplă la 500 de metri distanţă de Grădina Publică, în Parcul Rizer, acolo unde lucrările de modernizare au fost deja recepţionate, dar fântâna arteziană din centrul parcului nu funcţionează. În Parcul Rizer au fost refăcute aleile pietonale, a fost construite o platformă expoziţională, o zonă destinată plimbării câinilor de companie şi un amfiteatru cu scenă şi peste 250 de locuri. Valoarea totala a contractului s-a ridicat la 4.717.580,52 de lei cu TVA.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul