Generalul Emil Străinu, românul care a ajuns în celebrele zone „51” şi „Gakota”, îşi lansează joi, la Galaţi, două cărţi SF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Emil Străinu FOTO Arhiva Adevărul

Emil Străinu (61 ani) este invitatul de onoare al Salonului Literar „Axis Libri” găzduit de Biblioteca Judeţeană V.A. Urechia din Galaţi. Evenimentul va fi moderat de prof.dr. Zanfir Ilie, directorul bibliotecii, şi de scriitorul Theodor Parapiru.

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ din Galaţi vă invită joi, 18 octombrie 2018, la un eveniment de excepţie. Începând cu ora 17,00, la Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central, vor fi lansate volumele „Războiul meteorologic” şi „Agenda secretă”, autor generalul (r) Emil STRĂINU. 

Moderatorii evenimentului sunt scriitorul Theodor Parapiru şi prof.dr. Zanfir Ilie, directorul bibliotecii, Ca de obicei, accesul publicului la salonul literar este liber.

Emil Străinu (n. 30 aprilie 1957, Bucureşti) este general de armată în rezervă, autor al unor cărţi de specialitate şi specialist în radiolocaţie. Este membru fondator al Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN). 

A publicat numeroase cărţi, articole şi studii în domeniul cercetării spaţiului aerian prin intermediul metodelor radiolocaţiei, arme geofizice, climatologice, fenomenul OZN şi a participat la realizarea unui mare număr de emisiuni televizate, fiind scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică.

Are peste 1500 articole publicate între 1990-2014 în peste 50 publicaţii. Între anii 2000-2014 a participat la congrese, simpozioane şi reuniuni ştiinţifice în peste 60 de ţări de pe patru continente.

A trecut Cercul Polar de Nord de cinci ori (Alaska, Groenlanda, Insulele Swalbard, La Nord de Murmansk şi Kamceatka) şi Cercul Polar de Sud, pe la Capul Horn, spre Continentul Arctic.

A participat la expediţii şi călătorii în zone precum: Alaska, Siberia, Tibet, Insula Paştelui, Groenlanda, Islanda, Insulele Swalbard, Himalaya, Lacul Baikal, Kamceatka, Strîmtoarea Bering (Vladivostok-Rusia, Elena Kotzebuse-SUA) etc.

A intrat în zone interzise, ca Zona 51, Gakota - HAARP sau zone periculoase precum deşerturile Nevada, Atakama, New Mexico, Arizona, Mojawe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică